Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Obama din Piran", la Mangalia

Publicat in Romania Libera, joi 7 iunie 2012 ·

De curând, municipiul Mangalia s-a înfrăţit cu municipiul Piran, o localitate cu 17.000 de locuitori situată în Slovenia. Amândouă aşezările au puncte comune distincte: locuitorii trăiesc, preponderent, din turismul la mare (ei la Adriatica, Mangalia la Marea Neagră), pe străzile din cele două oraşe se „calcă" pe istorie, amândoi primarii sunt social-democraţi.

Ce deosebeşte cele două localităţi este faptul că, în Piran, primar este un ghanez, Peter Bossman. Născut pe 2 noiembrie 1955 în Ghana africană, Bossman a devenit primul primar de culoare din Europa de Est în octombrie 2010. De profesie medic, acesta este supranumit de presa occidentală „Obama din Piran". Despre Bossman am aflat că s-a mutat în Slovenia în anul 1970, pe când ţara era încă parte a Iugoslaviei, deoarece se căsătorise cu o colegă croată, studentă la medicină. Interesant este că la alegerile din 2010 şi-a bazat campania pe dialog, deşi i s-a reproşat tocmai faptul că nu vorbea fluent slovena.

„Sunt onorat că Mangalia a acceptat să fie partener cu Piran", a declarat „Obama" la semnarea protocolului de înfrăţire dintre cele două municipii, precizând că doreşte ca acest protocol să se realizeze atât în domeniul proiectelor turistice, cât şi al celor cultural-educaţionale şi al investiţiilor reciproce. Bazele înfrăţirii dintre cele două comunităţi au fost puse acum doi ani de zile, când o delegaţie formată din 20 de primari sloveni a vizitat judeţul Constanţa.

De curând, municipiul Mangalia s-a înfrăţit cu municipiul Piran, o localitate cu 17.000 de locuitori situată în Slovenia. Amândouă aşezările au puncte comune distincte: locuitorii trăiesc, preponderent, din turismul la mare (ei la Adriatica, Mangalia la Marea Neagră), pe străzile din cele două oraşe se „calcă" pe istorie, amândoi primarii sunt social-democraţi.

Ce deosebeşte cele două localităţi este faptul că, în Piran,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 4 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 6 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

Cum află bătrânii cum va fi vremea în 2025 cu ajutorul unei cepe. Tradiții de Anul Nou din Oltenia

Cancan acum 11 ore
În Oltenia, obiceiurile de Anul Nou sunt pline de farmec și semnificații, iar unul dintre cele mai interesante este ritualul cepei, o metodă ingenioasă prin care bătrânii satului prezic vremea pentru fiecare lună a anului care vine. Această tradiție

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 8 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 9 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 8 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 6 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

AUR contestă „Ordonanţa Trenuleţ” şi solicită intervenţia Avocatului Poporului

Mediafax acum 13 ore
AUR consideră că această ordonanţă de urgenţă este neconstituţională şi are un impact negativ asupra economiei şi mediului de afaceri din România. „Guvernul demonstrează încă o dată nefuncţionalitatea administraţiei pe care o conduce. Această măsură

Rezultatele la tragerile speciale Loto 6/49 de Anul Nou, de marți 31 decembrie. Numerele câștigătoare la Joker și Noroc

Ziare.com acum 8 ore
Loteria Română a organizat marți, 31 decembrie, tragerile speciale Loto de Anul Nou. Pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 au avut loc două trageri: una principală și alta suplimentară. Rezultate Loto 6/49 de marți, 31 decembrie

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°