Destinul a fost dur pentru Gabriel, mult prea dur. În clipa în care a venit pe lume, mama lui s-a stins. Viaţa băiatului a fost din prima clipă şi până azi o luptă pentru că a fost diagnosticat de la naştere cu tetrapareză spastică, epilepsie simptomatică şi încă alte câteva afecțiuni. Tatăl nu este lângă el, bunica şi surioara lui fiind singurul sprijin.

Gabriel Marian Geambaşu are patru anişori, nu merge, nu vorbeşte, nu îşi ţine capul, nu stă în şezut. Îl poartă bunica pe braţe. Îl strigă pe nume şi copilul întoarce privirea și zâmbeşte. Apoi rămâne inert, pentru că are „paralizie cerebrală“, spune bunica, Maria Nedelcu. Femeia se luptă din greu de patru ani prin spitale, prin clinici, la recuperare. „Mama lui a murit la naştere. A mai rămas încă o fetiţă, Andreea, care acum are zece ani. Eu sunt singură cu ei. Trăim greu, abia ne descurcăm. Nu mi-am permis să merg cu copilul nici măcar la o clinică din Bucureşti pentru investigaţii sau la Târgu Mureş. Abia am reuşit să vin în Craiova pentru că noi locuim la ţară, la Seaca de Câmp. Îmi doresc din tot sufletul să merg cu el la o clinică din Bucureşti sau în străinătate. Numai Dumnezeu ştie toate câte le îndur să-i cresc“, spune bunica şi îşi şterge lacrimile.

Pe umărul bunicii

Copilul scoate sunete neaccentuate, întinde mâinile, dar palmele nu se deschid. Este firav, cu ochii senini. Trupul lui mic parcă a înţepenit în nemişcare. Acum ar fi trebuit să fie un băieţel zglobiu care bate mingea, care aleargă, se caţără şi pune nenumărate întrebări. Dar nimic din toate astea nu se întâmplă. „Luptă în fiecare clipă să supravieţuiască, este cuminte şi aşa de blând, are chipul mamei lui. Şi eu încerc din răsputeri să fac ceva pentru el. Am reuşit cu ajutorul celor din jur să merg cu el la Gura Ocniţei la recuperare, la un centru, dar mai mult nu pot. Acum am venit la Centrul din Craiova, dar