Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul român de Externe: Acțiunile lui Kover Laszlo sunt inacceptabile

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 7 iunie 2012 ·

Declaraţiile preşedintelui Parlamentului Ungariei, Kover Laszlo, sunt inacceptabile, iar acesta a depăşit limitele dreptului de a face campanie într-o altă ţară, a spus, azi, șeful diplomației românești, Andrei Marga. Sursa: Reuters

”Domnul preşedinte al Parlamentului Ungariei şi-a legat în ultimele săptămâni numele de două acţiuni: reînhumarea cu ceremonii şi simbolistici pretenţioase a unor persoane implicate, cum se supune în literatura internaţională, nu numai în România, în regimul fascist al lui Szalasi și, a doua acţiune: ofensarea autorităţilor române”, a explicat Marga.

El a precizat că, în această situaţie, MAE s-a exprimat imediat, arătând că ambele acţiuni sunt inacceptabile. Totodată, Guvernul a arătat că ”ia în considerare măsuri faţă de prezenţa demnitarului pe teritoriul României”.

Ministrul a subliniat că principiul bunei-vecinătăţi trebuie respectat în orice situaţie de către oricine.

”În sistemul UE, familiile politice funcţionează. Un cetăţean al unei ţări din UE poate face campanie într-o altă ţară, dar acest drept preţios al Europei este folosit abuziv atunci când ocazia este utilizată pentru a semăna antagonisme între cetăţeni şi între ţări. Preşedintele Parlamentului Ungariei a depăşit limitele acestui drept”, a mai spus Marga.

Cooperarea excelentă româno-ungară

El a arătat că ”nu dă rezultate să privim românii şi ungurii mereu în trecut şi să reînviem fantomele acestuia, ci este înţelept să privim în prezent şi să construim în mod cooperativ viitorul”.

În plus, Andrei Marga a menţionat că bunele relaţii dintre România şi Ungaria să fie puse în balanţă cu 'animozităţi produse de persoane sau grupuri interesate'.

”Nu servesc interesul public, nicăieri, adoptarea de reglementări pe colţul mesei şi sub presiuni felurite şi considerarea lor ca fiind definitive şi irevocabile

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 9 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 8 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 6 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 7 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 12 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 11 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 10 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 8 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°