La început, un salam şi ceva mezeluri, o telemea şi un caşcaval cu pătlăgele roşii şi, bineînţeles, un rachiu mic. Pe urmă ciorba, cu mult zarzavat. La felul doi, la alegere: sarmale, chiftele, ciulama, musaca, un batal cu pilaf, o iahnie bună de fasole, dovlecei sau ardei umpluţi cu iaurt. Iar ca dulciuri, o peltea de gutui sau nişte rahat şi, în final, o cafea la ibric. Dacă vreţi neapărat, se pot adăuga o ciorbă de burtă şi nişte mici, care nu au păstrat numele turceşti, ca toate cele de mai sus, dar cam tot de pe acolo provin. Cam asta este ceea ce au adunat bunicile şi străbunicile noastre în tingirile lor, de-a lungul celor cîteva secole de „jug otoman“. Au luat ce au găsit prin bătătură sau pe vreo tarabă de băcănie, au făcut focul cu chibrite sub ceaun, au pus totul pe o tavă pe care au aşezat-o pe masa acoperită cu o muşama şi au servit musafirii în farfurii albe, poftindu-i să se înfrupte cu tacîmurile de toate zilele. Iar după chef, au luat toată murdăria pe făraş şi, cînd s-a mai putut, au luat-o de la capăt. Şi aşa am trăit fericiţi cu toţii pînă la adînci bătrîneţi!
DE ACELASI AUTOR A fost sau n-a fost? - despre societatea deziluziei Risipă fericită! Izmenele bătrînului domn Ciobanul şi expertul„Fondul lexical românesc împrumutat de-a lungul timpului din limba turcă se ridică la circa 2770 de termeni, dintre care majoritatea au ieşit din uz în cursul veacurilor“ – ne spune Emil Suciu în cartea sa despre 101 cuvinte de origine turcă. „Inventarul împrumuturilor din turcă pe care secolul al XX-lea l-a transmis noului mileniu cuprinde în jur de 1100 de cuvinte.“ Nu este mult, dar nici de neglijat. Multe dintre aceste cuvinte au intrat în mod firesc în limbajul curent datorită relaţiilor politice şi administrative curente în acele vremuri şi au dispărut în bună măsură, la fel de firesc, atunci cînd aceste relaţii au încetat şi ele. Lefegiii au ple