Aceasta a declarat că nu ştia că judeţul va primi patru microbuze, deşi informaţia este publică încă din data de 26 aprilie, când fostul ministru al Educaţiei, Cătălin Baba, a semnat contractul de achiziţie al microbuzelor.
Proaspăt instalată în fruntea învăţământului vrâncean, Vasilica Zaharia a dat astăzi dovada obedienţei maxime faţă de conducerea judeţului.
Aceasta a participat la acţiunea de repartizare a celor patru microbuze şcolare primite de la Ministerul Educaţiei, microbuze pe care ar fi trebuit să le dea către primării încă de ieri, dar pe care din raţiuni pur electorale le-a distribuit astăzi.
Vasilica Zaharia i-a adus osanale preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, pentru „surpriza" făcută, în condiţiile în care microbuzele şcolare erau contractate încă din data de 26 aprilie, de Ministerul Educaţiei condus la acea vreme de Cătălin Baba.
„Marian Oprişan ne-a făcut o surpriză. Pentru mine a fost o mare surpriză, nici nu am ştiut că au fost comandate, dar ştiu că era nevoie de ele în judeţ. Pe această cale vreau să-i mulţumesc preşedintelui Marian Oprişan că nu uită nici o clipă de copii, de şcolile din Vrancea şi ne are permanent în atenţie", a spus Vasilica Zaharia, urmărită cu atenţie şi satisfacţie de subprefectul Cristi Misăilă, vicepreşedintele CJ Vrancea, Dragoş Bîrlădeanu şi secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Iulian Matache.
La eveniment au fost prezenţi şi primarii comunelor Dumitreşti, Nereju, Năruja şi Mărăşeşti, localităţi unde se vor îndrepta cele patru microbuze şcolare.
Intră pe focsani.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!