Nu ştiu cît de adevărată e impresia unora că aparatele de odinioară erau mult mai trainice. Poate că erau doar mai uşor de reparat sau poate că era mai la îndemînă să le repari decît să cumperi unele noi. Meşterii se obişnuiseră să improvizeze şi aproape orice se repara. În orice caz, în comunism, un aparat stătea mai mult la casa omului şi se întîmpla ca proprietarul să se ataşeze de asemenea obiecte. Unii le „udau“ şi le botezau cînd le aduceau în casă, apoi sufereau pentru fiecare zgîrietură care apărea pe suprafaţa lor. Maşina de spălat Albalux, aragazul Carpaţi sau frigiderul Arctic (ca să nu mai vorbesc de Fram) sînt de neşters din memoria celor care au apucat acele vremuri.
DE ACELASI AUTOR Presa artificială Un drum cu moroi Străini şi străini Comedia decoraţiilorÎn ce mă priveşte, mi-aduc aminte şi de aspiratorul rusesc Raketa, cu luciul lui albăstrui care mă fascina ori de cîte ori deschideam uşa debaralei şi care, pe măsură ce treceau anii, scotea un zgomot tot mai hîrîit, de fumător. Şi chiar fum a ieşit din el la un moment dat, dar nici măcar acela nu i-a fost sfîrşitul. Un om de la cooperativa meşteşugărească a venit acasă, chemat de bunica, l-a cercetat îndelung, l-a mirosit şi l-a luat cu el. Peste cîteva zile, l-a adus înapoi cu motorul rebobinat, operaţie după care a mai funcţionat încă mulţi ani. Uneori, cînd nu mai trăgea bine, mama îi înşuruba furtunul la capătul celălalt, pe acolo pe unde ieşea aerul, şi apăsa butonul de pornire. În cîteva secunde, pe geam ţîşnea, bufnind, un ghemotoc de praf. Problema era rezolvată.
După revoluţie, furtunul unui LG s-a rupt la nici doi ani după ce l-am cumpărat. Ajuns, cu chiu, cu vai, la o reprezentanţă situată la marginea Bucureştiului, mi s-a spus că nu mai există piese de schimb pentru modele aşa vechi...
Astăzi, ataşamentul omului faţă de aparatele din casă a scăzut. Cifrele legate de p
