Noua versiune a basmului clasic, „Albă ca Zăpada şi Războinicul Vânător“, este un talmeş-balmeş care, vrând să se adreseze tuturor, nu se adresează, de fapt, nimănui.
CRONICĂ DE FILM
Criza de subiecte originale de care suferă Hollywoodul de ceva - destulă - vreme face ca mai toate poveştile clasice, consacrate să fie „scoase de la naftalină" şi să sufere diverse adaptări, reinterpretări, rescrieri, recreări etc. Nu puteau scăpa de la „tratamentul" cu pricina nici arhicunoscutele basme ale Fraţilor Grimm.
Faptul nu trebuie să ne sperie, să ne îngrijoreze sau să ne deranjeze: (re)adaptarea textelor clasice este ceva firesc, natural, şi, în plus, este cuvântul de ordine al cinematografului (mai ales american), de la clasicele lui Walt Disney încoace.
Astfel, numai în ultima perioadă, am avut de-a face cu o nouă „Scufiţa Roşie" („Red Riding Hood", 2011 - aproape nicio legătură cu originalul, care devine un simplu pretext), în regia Catherinei Hardwicke (autoarea sagăi „Amurg"), şi, acum câteva luni, „Mirror Mirror" / „Oglindă, Oglinjoară", regia Tarsem Singh. Fără să mai vorbim de animaţia „Tangled" / „O poveste încâlcită" (2010), bazată pe povestea din „Rapunzel".
Alb şi roşu
Acest „Snow White and the Huntsman" este, aşadar, a doua propunere de Albă-ca-Zăpada pe anul acesta, după „Mirror Mirror". Dacă acesta din urmă punea accent pe personajul Maşterei (în care era distribuită Julia Roberts), beneficiind de talentul vizual al lui Tarsem Singh,
cel de faţă se doreşte a da mai multă importanţă caracterului Vânătorului.
Filmul este unul dintre acelea care încep bine, dar se termină rău (din punct de vedere artistic, nu al poveştii). Dacă la început sunt speculate bine efectele vizuale produse de contrastul dintre alb, roşu şi negru (culorile-cheie ale poveştii), treptat acest stil vizual, împrumu
