Dacă în interiorul partidelor aflate în cursa pentru putere, campania electorală înseamnă bani grei dați pe evenimente, strategii și, nu în ultimul rând, afișe electorale, pe internet campania se dă gratis, prin virale care de foarte multe ori sunt mult mai grăitoare. Sătui de parodiile puse pe țeavă de adepții USL, susținătorii portocalii ies în față cu imagini ale social-liberalilor, așa cum nu i-ați mai văzut.
Inspirați de sămânța comunistă care încă mai încolțește în rândurile USL-iștilor, fanii PDL îi ilustrează pe candidații USL la locale în ipostaze demnne de un salut ceaușist. Dacă, în opinia acestora, candidatul PDL la CJ Alba, Ion Dumitrel încă îl mai bate la mustață pe deputatul liberal Teodor Atanasiu, etalând în fața electoratului sute de kilometri de drum asfaltați cu sudoarea funții sale de președinte, candidații partidelor din Opoziție apar în cu totul alt film.
“Vechiturile ne pot provoca nostalgii”, asta cred autorii unei pelicule în alb și negru în care în care social-democratul de la Sebeș, Alexandru Dăncilă și proaspătul UNPR-ist Nicolae Dobra au rolul principal. Cei doi, dar și liderul PSD, Ioan Dîrzu și liberalul Teodor Atanasiu sunt ilustraţi în postura unor cucoane ceaușiste care abia acum au aflat că Sebeșul este oraș și vor să ajungă la Putere.
Vă invităm să vedeți câteva mostre de umor pe seama candidaților la locale din Alba, care au început de joi dimineața să facă furori pe internet:
URL scurt: http://alba24.ro/?p=95129
Dacă în interiorul partidelor aflate în cursa pentru putere, campania electorală înseamnă bani grei dați pe evenimente, strategii și, nu în ultimul rând, afișe electorale, pe internet campania se dă gratis, prin virale care de foarte multe ori sunt mult mai grăitoare. Sătui de parodiile puse pe țeavă de adepții USL, susținătorii portocalii ies în față cu imagini ale social-liberalilor,