Elevii de la Colegiul Economic “Transilvania” din Târgu-Mureş au fost premiaţi la Competiţia Naţională “Business Plan”, a cărei etape naţionale a avut loc în data de 1 iunie 2012, la Palatul Patriarhiei, Centrul de Conferinţe din Bucureşti. În acest concurs elevii mureşeni au reprezentat regiunea Centru şi s-au clasat pe locul doi. Competiţia a fost organizată de către Ministerul Educaţiei, Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, Asociaţia Euro 26 şi Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România. În etapa finală au intrat în competiţie opt firme de exerciţiu din cele opt regiuni de dezvoltare economică, câştigătoare a celor trei etape ale competiţiei: locală, judeţeană şi regională.
Regiunea Centru a fost reprezentată de către elevii Colegiului Economic “Transilvania” din Târgu-Mureş, Ioana Mariana Brad şi Vlad Călin Toma, al căror profesor coordonator a fost Carmen Popoviciu. “Planul de afaceri prezentat a fost “Ateliere de creaţie after school la agenţii economici”, care a obţinul locul doi, fiind apreciat de către un juriu exigent format din specialişti în domeniu, în frunte cu Adriana Luminiţa Iacob, director general al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, Radu Tudorache, manager M Group, cunoscut ca “Business Angel” de la emisiunea Arena Leilor, Mugurel Stan, preşedinte al Asociaţiei Euro 26, Florin Jianu, preşedinte al Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România, Liviu Rogojinaru, vicepreşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România precum şi reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei”, a declarat Carmen Popoviciu, profesor coordonator. Elevii şi-au prezentat planul de afaceri şi au realizat un stand cu diferite materiale pentru promovarea afacerii. S-au folosit pliante, cărţi de vizită, un catalog cu oferta de produse şi servicii, afişe, fluturaşi dar şi o prezentare