Când dansează, bolnavii de Parkinson se mişcă normal, spune neurologul american Oliver Sacks în cartea sa "Musicophilia”. Dansul are capacitatea să ne schimbe într-un mod profund. Dansăm singuri, acasă, la petreceri, dansăm când mergem pe stradă. I-am întrebat pe oameni care merg la diferite şcoli de dans de ce simt nevoia să danseze. De ce unii aleg tango-ul, alţii - dansul contemporan, iar multe fete - dansul din buric? Dansul e plăcere, dar e şi o altfel de nevoie, e o căutare sau o lume.

În sala de la Muzeul Ţăranului Român fiecare scaun de lemn e pictat diferit. Sunt scaune mici, pentru rândul întâi, şi scaune înalte, care suplinesc lipsa amfiteatrului. Obiectul de serie devine frumos şi unic. Pantofii cu toc aurii, roşii, negri se pliază altfel pe fiecare picior; fiecare picior, fiecare trup se mişcă altfel aici, dânsând tango pe o muzică melancolică. "Unor persoane li se pare că e un dans trist. Aşa pare din afară, dar nu e adevărat. Tangoul e un dans de cuplu în care împarţi o bucurie cu cineva cu care dansezi. E o descătuşare. Tangoul e bazat pe conexiune. «Esenţa tangoului este în îmbrăţişare şi în persoana cu care dansezi» spunea Chicho Frumboli ”, arată Alina, 29 de ani, farmacistă, care ia lecţii de tango argentinian de opt luni. "Simţim nevoia de mişcare cu joburile pe care le avem, unde trebuie să stăm de dimineaţa până seara. Eu sunt o persoană impulsivă, uneori irascibilă, iar dansul m-a ajutat să am mai multă răbdare cu minemă disciplinez. După o zi de serviciu, îmi trece instantaneu orice oboseală, mă relaxează”, spune Alina.

"Tangoul îmi oferă socializare şi încredere în mine însumi”

Se dansează tango pe mai multe tipuri de muzică, dintre care unele par inaccesibile. Osvaldo Pugliese, de exemplu, e greu de înţeles la început, spun unii dansatori. La fel, Piazzola, dar ulterior îţi dai seama câte poţi să construieşti pe m