Conform ultimei monitorizări a Amnesty International, legată de cenzură, de încălcarea libertăţii presei şi de atacurile împotriva jurnaliştilor, Rusia ultimilor ani a ajuns să fie un stat în care dreptul la liberă exprimare e uneori mai îngrădit decât în unele regimuri dictatoriale sau foste dictatoriale din Africa de Sud. Numeroasele atacuri împotriva jurnaliştilor, nicicând rezolvate de către autorităţi, duc la concluzia că în Rusia meseria de jurnalist de investigaţie poate fi considerată una de risc.
Libertatea exprimării, încălcată frecvent
Organizaţia Amnesty International a denunţat, cu ocazia ultimei monitorizări legate de regimul presei, încălcarea regulată a libertăţii de exprimare în Rusia, atacurile vizând jurnalişti şi activişti pentru drepturile omului, precum şi obstacolele în calea manifestaţiilor paşnice. Conform Amnesty International, autorităţile ruse “împiedică în mod regulat Opoziţia să se facă auzită”, interzicând manifestaţiile acesteia sau arestând manifestanţi paşnici, pe fondul “intensificării contestării care a marcat 2011”. O.N.G.-ul subliniază că autorităţile menţin în continuare controlul strict asupra presei, numai Internetul rămânând o zonă relativ liberă. “Activiştii pentru drepturile omului şi jurnaliştii continuă să facă faţă opresiunii şi ameninţărilor, inclusiv din partea funcţionarilor ale căror abuzuri le denunţă”, potrivit Amnesty.
Pe de altă parte, majoritatea anchetelor privind uciderea unor jurnalişti şi activişti pentru drepturile omului din Rusia, în special a jurnalistei Anna Politkovskaia, de la Novaia Gazeta, o opozantă ferventă a lui Vladimir Putin şi a războiului din Cecenia, ucisă în octombrie 2006 în casa scării din clădirea în care locuia, la Moscova, şi, în 2009, a activistei cecene Natalia Estemirova, nu au dus la nici un rezultat până în prezent, mai relevă organi