- Social - nr. 109 / 7 Iunie, 2012 Am fost intrebat, in cadrul unei anchete a unei importante reviste de cultura romanesti, ce cred despre fizionomia actuala a literaturii romane si despre sortii ei de dezvoltare. Rezum mai jos ceea ce am scris in raspunsul meu. Literatura noastra de astazi se gaseste in stare buna de functionare, as zice. Dar depinde la care literatura ne referim. Daca intelegem prin "literatura romana” tot ce se tipareste in Romania, cred ca ne situam la cote coplesitoare de performanta (editoriala). "Scriitorii” romani, de pe unde or fi ei, sfideaza cu voiosie criza, publicand carti peste carti, de poezie, de proza, de teatru, de eseuri. E drept ca sunt carti pe care nimeni nu le citeste si care cad, imediat dupa editare, in cea mai desavarsita uitare. Daca insa atribuim sintagmei conotatii valorice, trebuie sa precizam ca literatura romana de azi e departe de a inregistra performantele ei din vremurile bune. Nu as fi, insa, nici intr-atat de exigent incat sa consider ca literatura de azi e una submediocra sau mediocra. Ea are unele varfuri valorice, in poezie (regretatul Mircea Ivanescu, Ana Blandiana, Cartarescu, Brumaru, Ion Muresan, Ioan Es. Pop etc.), proza (Breban, Norman Manea, Toiu, Petre Cimpoiesu etc.), eseu (Manolescu, Liiceanu, Plesu etc.), are multi scriitori de valoare medie, ale caror performante literare se lasa inca asteptate, dar are si scriitori de al doilea sau al treilea raft, care nu si-au confirmat inca potentialul, promisiunile si asteptarile. Sortii de dezvoltare a literaturii noastre stau nu doar in geografia ei intrinseca, ci si in factorii extraliterari. E drept, am avea nevoie si de sansa de a se ivi in literatura noastra unul, doi, trei sau mai multi scriitori geniali, care sa coaguleze in jurul lor dezvoltarea ei viitoare, in care am motive legitime sa cred. IULIAN BOLDEA - Social - nr. 109 / 7 Iunie, 2012 Am fost