Potrivit Consiliului Naţional Sirian de Opoziţie, o sută de oameni au fost ucişi miercuri în regiunea Hama, în centrul ţării. CNS acuză forţele armate guvernamentale. Emisarul ONU şi al Ligii Arabe pentru Siria, Kofi Annan, se va afla joi la sediul Naţiunilor Unite din New York, unde va face noi propuneri pentru salvarea planului de pace.
Conform unui purtător de cuvânt al Consiliului Naţional Sirian, printre victimele masacrului de miercuri de la Hama se află multe femei şi mulţi copii. CNS arată cu degetul spre forţele regimului de la Damasc şi miliţiile fidele preşedintelui Bashar al-Assad.
Purtătorul de cuvânt al CNS precizează că există şi un caz în care o familie întreagă a fost ucisă. El cere observatorilor Naţiunilor Unite să verifice ei înşişi aceste fapte. Ceea ce aceştia se şi pregătesc să facă.
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, organizaţie neguvernamentală cu sediul la Londra, vorbeşte şi el despre un masacru, precizând că zeci de persoane au murit, printre care femei şi copii. Potrivit acestui ONG, miliţiile fidele regimului Assad au venit în localitatea respectivă şi au comis acest carnagiu, după un bombardament asupra oraşului.
Aceste noi acuzaţii împotriva Damascului vin după masacrul de la Houla, în provincia centrală Homs, de pe 25 mai. Peste o sută de persoane, dintre care aproape 50 de copii, au murit.
Emisarul ONU şi al Ligii Arabe, Kofi Annan, se află joi la New York, cu o nouă propunere. El vrea să includă Rusia şi Iranul în reglementarea crizei siriene. Ideea este de a reuni toate ţările influente în acest conflict, atât cele pro-Assad, cât şi cele contra preşedintelui sirian.
Unii diplomaţi ONU estimează că Moscova şi Teheran ar accepta mai uşor anumite concesii, dacă sunt cooptate în procesul de pace.
Acest grup de contact se bazează în egală măsură pe cei cinci membri permanenţi ai