* sute de mii de euro, bani investiti anual, de la bugetul local si judetean, în cele doua echipe de suflet ale presedintelui CJ
* în ciuda sumelor "dolofane", performantele sunt mult sub asteptari, iar starea de spirit a sportivilor este deplorabila * incertitudine, nemultumire, teama, salarii restante, prime taiate, procese în instanta pentru recuperarea unor drepturi, cu asta se confrunta jucatorii în care, aparent, se investesc sume considerabile * disciplinele fara miza, cum ar fi baschetul, fotbalul în sala, tenisul de masa, sunt inexistente pentru conducerea judetului * clubul de dirt-track a fost la un pas de desfiintare doar pentru "pacatul" ca îl polua fonic pe presedintele Stancu atunci când dorea sa se destinda la o partida de tenis în Parcul Monument *
În jur de 460.000 euro, adica aproape 2 milioane de lei din bani publici, atât a investit, numai anul trecut, si numai în fotbal, administratia locala, respectiv CJ si CLM Braila. Asta în conditiile în care la clubul de fotbal, "Concivia" detine 98,65% din capital, iar diferenta este detinuta de 50 de actionari persoane fizice. În handbal, sumele se pare ca ar fi mult mai mari, dar imposibil de aflat atât timp cât "finantatorul" principal, adica presedintele Consiliului Judetean, Gheorghe Bunea Stancu, face tot ce-i sta în putinta sa tina oala acoperita si nu s-ar da în laturi de la nicio pedeapsa daca, cumva, ar transpira în afara detalii despre jocurile financiare din tribune. Bun, se investeste, nu comentam. Întrebarea e cu ce miza? Pentru ca, în ciuda sumelor enorme bagate în cele doua echipe de suflet ale "finantatorului", CF Braila si HC Dunarea, rezultatele sunt mult sub asteptari, iar starea de spirit în rândul sportivilor si tehnicielnilor este deplorabila. Incertitudine, nemultumire, teama, salarii restante, prime taiate, procese în instanta pentru recuperarea unor drepturi, cam cu ast