Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Braşov, în parteneriat cu cea din Prahova, cu o firmă din Bucureşti şi două din Italia, derulează până în 2014 proiectul cu titlul „Competenţe pentru adaptabilitate, flexicuritate şi durabilitate în sectorul ospitalităţii şi turismului”.Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013, Axa prioritară 3 „Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor” – Domeniul Major de Intervenţie 3.2. „Formare şi sprijin pentru întreprinderi şi angajaţi pentru promovarea adaptabilităţii”.Obiectivul general al proiectului constă în creşterea gradului de adaptabilitate şi flexibilitate a managerilor, întreprinzătorilor, PFA şi angajaţilor din sectorul turism-ospitalitate în regiunile Sud Est, Sud Muntenia, Centru şi Bucureşti-Ilfov care au un potenţial ridicat de dezvoltare, prin promovarea de programe de informare şi specializare/ perfecţionare, corelate cu standardele internaţionale, cu nevoile unei pieţe dinamice a muncii şi cu cerinţele de competitivitate. Grupul ţintă al proiectului este format din manageri (80 de persoane), întreprinzători (34 de persoane), persoane fizice autorizate (30 de persoane), precum şi angajaţi (360 de persoane) din sectorul ospitalităţii (turism, hoteluri şi restaurante).În cadrul proiectului vor fi organizate cursuri gratuite de specializare/ perfecţionare pentru ocupaţii precum director de restaurant sau de hotel, bucătar şef, bucătar specialist/ dietetician/ vegetarian, cofetar - patiser, guvernantă. Pizzar, barman preparator, somelier, manager activităţi de turism etc. Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Braşov, în parteneriat cu cea din Prahova, cu o firmă din Bucureşti şi două din Italia, derulează până în 2014 proiectul cu titlul „Competenţe pentru adaptabilitate, flexicuritate şi durabilitate în sectorul ospi