● Acum aproape doi ani, cineva de la Kiev îmi aplica un chestionar de expert. Dorea să ştie despre percepţiile asupra Ucrainei în România, parte a unui studiu mai mare despre relaţiile Ucrainei cu vecinii săi. Pe parcursul interviului, m-a lovit de mai multe ori ideea că, deşi oamenii mă consideraseră, nu ştiu cum, expert, de fapt ştiam destul de puţine despre subiectul interviului. Apoi m-a mai lovit ideea că nu e doar vina mea: Ucraina este un non-subiect în România. Ceea ce e paradoxal. E cel mai mare vecin al nostru şi cel mai necunoscut. Ştim mai degrabă vag că avem unele probleme cu Ucraina – minorităţi, Bîstroe – şi că le-am cîştigat ceva platou continental din Marea Neagră la un proces internaţional cu mult tam-tam. Aşadar, dialogul meu telefonic cu Kiev-ul nu s-a prea închegat, oamenii îmi puneau întrebări la care fie trebuia să explic de ce nu e cazul, fie trebuia să dau răspunsuri monosilabice.

DE ACELASI AUTOR Ponta veneţianul, Antonescu cruciatul, Băsescu constituţionalistul Dicţionar de intervenţii UE în treburile interne Dragă Parlamentule, ajută-mă să te respect Moscova nu mai are răbdare cu noi. Dar cui îi pasă?● Deci, cînd am primit întrebarea „V-ar interesa să faceţi un forum civic cu Ucraina?“, am zis imediat că da. Ministerul nostru de Externe, prin direcţia de Asistenţă pentru Dezvoltare, şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) organizau deja forumuri civice cu Republica Moldova şi cu ţările de la Marea Neagră. Cel cu Ucraina ar fi urmat să fie un adaos la aceste proiecte, parte a tentativei de a relansa relaţia cu această ţară. Mi s-a părut un exerciţiu de succes, dar nu voi insista cu argumente, organizaţia pe care o conduc fiind chiar organizatorul. Participant fiind şi la celelalte două forumuri, mă gîndeam totuşi că prima ediţie a variantei România – Ucraina a avut un plus de noutate. Despre Republica Moldova şi d