După ce a câştigat, Petru a trebuit să păstreze secretul o vreme, pentru că emisiunea a fost înregistrată.
"Sărbătorirea victoriei a fost în etape: prima a fost că am dormit neîntors peste 12 ore, apoi am sărbătorit la o petrecere cu cei apropiaţi. Colegii mei de birou nu au ştiut niciodată finalul, nu le-am dezvăluit", a spus câştigătorul într-un interviu pentru protv.ro.
Petru a avut şi câteva sfaturi pentru cei care vor să facă din bucătărie măcar un hobby:
1. Să ai un cuţit ascuţit, tot timpul! Unul tocit = nervi!
2. Să ai condimente tot timpul!
3. Două tigăi: una mare şi una mică. Nu ai nevoie de mai mult şi nu trebuie să îţi lipsească!
VIDEO Petru Buiucă, marele câştigător MasterChef a plâns la greu: "Eu chiar fac cartofi prăjiti acasă! Mama nu a mâncat în viaţa ei sparanghel! Tata nu ştie că am fost în acest concurs!" - Ceilalţi concurenţi au spus despre el că nu merita şi că e retard!
După ce a câştigat, Petru a trebuit să păstreze secretul o vreme, pentru că emisiunea a fost înregistrată.
"Sărbătorirea victoriei a fost în etape: prima a fost că am dormit neîntors peste 12 ore, apoi am sărbătorit la o petrecere cu cei apropiaţi. Colegii mei de birou nu au ştiut niciodată finalul, nu le-am dezvăluit", a spus câştigătorul într-un interviu pentru protv.ro.
Petru a avut şi câteva sfaturi pentru cei care vor să facă din bucătărie măcar un hobby:
1. Să ai un cuţit ascuţit, tot timpul! Unul tocit = nervi!
2. Să ai condimente tot timpul!
3. Două tigăi: una mare şi una mică. Nu ai nevoie de mai mult şi nu trebuie să îţi lipsească!
VIDEO Petru Buiucă, marele câştigător MasterChef a plâns la greu: "Eu chiar fac cartofi prăjiti acasă! Mama nu a mâncat în viaţa ei sparanghel! Tata nu ştie că am fost în acest concurs!" - Ceilalţi concurenţi au spus despre el că nu merita şi că e ret