Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţa Persoanelor Sighişoara va funcţiona în mod excepţional până în data de 10 iunie, inclusiv, după următorul program: vineri, 8 iunie, între orele 8.00 – 15.00, sâmbătă, 9 iunie, între orele 8.00 – 16.00 şi duminică, 10 iunie, între orele 8.00 – 21.00. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Sighişoara, Anca Silvia Raţiu, actele necesare pentru eliberarea cărţii de identitate, indiferent de motiv – expirare, pierdere sau deteriorare – sunt: cerere tip, certificat de naştere, certificat de căsătorie, unde este cazul, certificat de deces soţ/soţie, unde este cazul, hotărâre de divorţ definitivă şi irevocabilă, unde este cazul, act de spaţiu: în cazul persoanelor cu domiciliu în Sighişoara: extras CF actualizat sau contract de vânzare-cumpărare al imobilului care din care să rezulte adresa de domiciliu şi în cazul persoanelor cu domiciliu în comunele arondate adeverinţă de la primăria comunei de domiciliu şi declaraţie de primire în spaţiu, dată în faţa funcţionarului de la ghişeu. Taxele de achitat la casieria primăriei Sighişoara, strada Hermann Oberth 7: 7 lei şi 4 lei. (S.T.) Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţa Persoanelor Sighişoara va funcţiona în mod excepţional până în data de 10 iunie, inclusiv, după următorul program: vineri, 8 iunie, între orele 8.00 – 15.00, sâmbătă, 9 iunie, între orele 8.00 – 16.00 şi duminică, 10 iunie, între orele 8.00 – 21.00. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Sighişoara, Anca Silvia Raţiu, actele necesare pentru eliberarea cărţii de identitate, indiferent de motiv – expirare, pierdere sau deteriorare – sunt: cerere tip, certificat de naştere, certificat de căsătorie, unde este cazul, certificat de deces soţ/soţie, unde este cazul, hotărâre de divorţ definitivă şi irevocabilă, unde este cazul, act de spaţiu: în cazul persoanelor cu domiciliu în Sighişoara: extras CF actu