O mare speranţă a baschetului feminin românesc, reghineanca Alexandra Sasebeş ajunge pe culmile performanţei şi nu încetează să uimească. Adolescenta de 1,78 metri înălţime va împlini 16 ani în data de 27 iulie şi se poate spune că a luat taurul de coarne. Alexandra a trecut prin probe „de foc”, în toate domeniile, a dat dovadă de un caracter deosebit de puternic şi se poate afirma că este o învingătoare. Problemele nu au ocolit-o, nu au doborât-o şi, aşa cum spune proverbul, dacă nu te doboară, acestea te călesc. Alexandra a trecut aceste teste şi şi-a stabilit anumite standarde. S-a orientat spre un sport mai puţin popular, mai ales la feminin, dar a reuşit să ajungă la un nivel ridicat datorită ambiţiei şi seriozităţii sale. Îndemnată de sportul pe care l-a îndrăgit, fără o echipă în apropiere, a ajuns de la Gimnaziul „Alexandru Ceuşianu” din Reghin la Colegiul Naţional „Constantin Diaconovici Loga” din Timişoara, o unitate de învăţământ de elită, unde a intrat cu media 9,73. „Alegerea a fost a ei în proporţie de 100 %. Au contat doar opţiunile ei, prestigiul clubului, fără să mai ţinem cont de alte sentimente. În viaţă sunt momente în care trebuie să trecem peste orice atunci când este vorba de viitorul propriului copil. A avut oferte de la mai multe cluburi din ţară, dar nu se mai pune problema. Aici se simte acasă, este în largul ei în tot ceea ce face şi eu o ajut atâta cât pot”, a spus mama sa, Melania Bugnariu. Aceasta îi este alături, atâta cât îi permite timpul, dar necondiţionat, aşa cum îi stă bine oricărui părinte. Transferată la Clubul Sportiv Şcolar Bega Timişoara, reghineanca a obţinut pe rând medalii cu echipele U 16, 17 şi 18. În acest an a reuşit „tripla”, cu toate cele trei echipe şi a devenit căpitanul echipei reprezentative sub 16 ani a României. Aflată în cantonament cu echipa care se pregăteşte pentru un turneu în Serbia, în vederea pregătiri