Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din luna iulie, orădenii vor circula pe bază de card, cu tramvaiul şi autobuzul

Publicat in Adevarul, joi 7 iunie 2012 ·

Graţie unui proiect în care sunt implicate şapte oraşe europene, în Oradea se va circula, începând din luna iulie, pe bază de card. În loc de bilete şi abonamente, orădenii care folosesc mijloacele de transport în comun vor avea la dispoziţie carduri electronice, aşa cum se întâmplă în oraşele din vestul Europei şi, mai nou, şi în oraşe româneşti precum Timişoara şi Bucureşti.

Implementarea sistemului de e-ticketing se face prin intermediul unui proiect intitulat ATTAC, care are ca scop creşterea atractivităţii transportului în comun. Prin acest parteneriat, care implică şapte oraşe europene, OTL va beneficia de finanţare în valoare de peste 250.000 de euro. „Proiectul permite cunoaşterea cu exactitate a numărului de călători pe un anume tramvai sau autobuz, iar aşa vom putea determina optimizarea unor trasee şi evitarea aglomeraţiilor", a spus Csuzi Istvan, directorul OTL Oradea. În primă fază trecerea pe sistemul electronic nu va influenţa preţul călătoriilor în transportul public.

Flexibilitate mai mare

Noul sistem va permite felxibilitate mult mai mare, decât în prezent, în ceea ce priveşte declararea tipurilor de abonament. "Va permite validarea tuturor tipurilor de abonament pe care le are regia de transport", a afirmat Melinda Păunescu, directorul de dezvoltare al Radcom Bucureşti. Titlurile de călătorie disponibile în piaţă presupun existenţa unui abonament configurabil de la punctele de vânzare, a unui portofel electronic care presupune o multitudine de abonamente în funcţie de creditul pe care călătorul hotărăşte să şi-l încarce, şi varianta mixtă în care un călător îşi poate alege să aibă pe acelaşi card şi abonament şi portofel electronic. "În faţa validatorului călătorul are o serie de posibilităţi. Dacă are un abonament este suficient să apropie cardul şi este validat", a mai afirmat Melinda Păunescu.

Cu ajutorul butonului de info

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate finale Evaluarea Națională 2025. Număr redus de contestații depuse de elevi. Câți au avut nota crescută

HotNews acum 3 ore
Peste 19.100 de contestații au fost depuse de elevii care au dat Evaluarea Națională 2025, anunță Ministerul Educației, care astăzi a publicat rezultatele finale de la Evaluarea Națională. După rezolvarea contestațiilor, numărul mediilor egale sau m

PNL organizează sâmbătă Congresul Extraordinar pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la preşedinţia partidului, 10 candidaţi pentru poziţia de prim-vicepreşedinte

News.ro acum 59 minute
Partidul Naţional Liberal organizează, sâmbătă, Congresul Extraordinar, pentru alegerea noii echipe de conducere la nivel naţional. Congresul se va desfăşura la Palatul Parlamentului, în prezenţa a 1200 de delegaţi. Ilie Bolojan este singurul candid

Ministerul Culturii, 300.000 euro pentru festivalul Rock Posada condus de propriul director

Gazeta de Bistrita acum 58 minute
FOTO: Trupa Kempes, Posada Rock Festival, 2017 Facebook Twitter Print WhatsApp Între 2021 și 2025, Ministerul Culturii a alocat 300.000 de euro pentru un festival rock desfășurat la Câmpulung Muscel, sub egida Asociației „Rock Culture”. Organizatoru

Ministrul Economiei, sceptic când vine vorba ca un director să renunțe benevol la salariul cel mare: „N-am văzut minunea asta până acum”

Gandul acum o ora
Radu Miruță nu crede în minuni și mai ales în acelea legate de faptul că vreun șef de companie aflată în subordinea Ministerului Economiei are renunța voluntar la salariul pe care-l primește, așa cum a sugerat vicepremierul Dragoș Anastasiu. Ministr

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, prezentată astăzi în Parlament. Când va fi supusă la vot

HotNews acum 5 ore
Moţiunea de cenzură depusă de AUR împotriva Executivului va fi prezentată joi, de la ora 10:00, în plenul Parlamentului. AUR a anunţat miercuri că a depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Opoziţia a iniţiat acest demers după ce Guve

Atenționare de Cod galben de vânt în opt județe, după câteva zile pline de alertă roșie

Mediafax acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis joi o atenționare Cod galben care vizează intensificări ale vântului în opt județe din țară, valabilă între orele 10 și 20. În zona joasă a județelor Alba, Sibiu, Brașov, Covasna și Mehedinți, precum și

Un băiat de 11 ani este dat dispărut în București. Autoritățile au emis mesaj RO-Alert

HotNews acum 2 ore
Polițiștii Capitalei anunță joi că un băiat în vârstă de 11 ani a dispărut din Sectorul 2 și solicită sprijin pentru găsirea acestuia. Dispariția copilului a fost semnalată bucureștenilor inclusiv prin mesaj RO-Alert. „La data de 9 iulie 2025, Poliţ

LIVE Parlamentarii europeni votează în curând moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen / Ce șanse are inițiativa demarată de AUR

HotNews acum 52 minute
Președinta Comisiei Europene se pregătește să facă față unei moțiuni de cenzură în Parlamentul European, un instrument rar folosit, care a dezvăluit nemulțumirea față de stilul de conducere al Ursulei von der Leyen, scrie AFP. Votul va avea loc în j

Pe 6 septembrie revine Noaptea Muzeelor la Sate. Muzeele rurale se pot înscrie până pe 20 august

Mediafax acum 46 minute
Evenimentul, organizat de Asociaţia Da’ De Ce, se prezintă ca fiind unic în Europa şi este dedicat patrimoniului rural şi comunităţilor care îl păstrează viu. Vizitatorii vor putea descoperi istoria vie, colecţiile locale, poveştile satelor şi oamen

Doi morți și un rănit după ce o autoutilitară cu pepeni și un autoturism s-au ciocnit pe un drum din Teleorman. Una dintre mașini a luat foc

Adevarul acum 2 ore
Un grav accident rutier, în care au fost implicate o autoutilitară încărcată cu pepeni și un autoturism, a avut loc joi între localitățile Gârcov (judul Olt) și Islaz ( județul Teleorman). Doi oameni au murit, iar alți doi sunt răniți.

Vremea

București
acum

26°
joi

14°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

25°
joi

18°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

26°
joi

17°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

13°/20°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

21°
joi

15°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/35°