Europarlamentarul PDL, Monica Macovei, a declarat, la GÂNDUL LIVE, că preşedintele Traian Băsescu a apelat la o "soluţie patriotică" atunci când l-a numit pe Victor Ponta premier, o altă nominalizare din afara USL riscând să genereze instabilitate politică.
"Ce a făcut Traian Băsescu a fost o soluţie patriotică. Nu exista alta, pentru ţară mă refer, decât numirea lui Victor Ponta. În acel moment, când a cazut Guvernul Ungureanu, majoritatea în Parlament era aceeaşi care picase guvernul. Preşedintele României putea să-l propună din nou pe Mihai Răzvan Ungureanu sau pe altcineva, dar majoritatea era aceeaşi şi tot pica. Era clar că o altă propunere nu ar fi trecut, ar fi dus la instabilitate politică, ar fi dus la alegeri anticipate. Tocmai pentru a evita această instabilitate în această perioadă de criză economică, preşedintele a făcut această numire, singura care avea o majoritate în acel moment în Parlament", a explicat eurodeputata.
Monica Macovei a adăugat însă că evoluţia evenimentelor politice din ultima perioadă din România stârneşte îngrijorare la Bruxelles.
"Se vede foarte prost ce se întâmplă în România, inclusiv cum am pierdut puterea, apoi tot circul care a urmat, schema pentru salvarea inculpatului Adrian Năstase, cu subordonarea ISC de către Ponta în prima şedinţă de guvern, acea adresă că nu avem prejudiciu, apoi scandal public. Toate acestea au făcut parte dintr-o schemă, inclusiv demiterea lu Grăjdan. Venise, îşi făcuse datoria. (...) O schemă pusă la punct de Ponta cu Năstase. Dacă în prima şedinţă a guvernului Ponta, o decizie importantă a fost subordonarea Inspectoratului de Stat în Construcţii care a frost parte păgubită în dosarul Năstase, îţi pui o întrebare", a spus Macovei
Europarlamentarul PDL, Monica Macovei, a declarat, la GÂNDUL LIVE, că preşedintele Traian Băsescu a apelat la o "soluţie patriotică" atunci cân