Peste 1000 de suporteri ai clubului Universitatea Cluj s-au strâns, joi după amiaza, pe Bulevardul Eroilor pentru a trage un semnal de alarmă asupra viitorului incert al echipei. Aceştia au luat atitudine, după decizia finanţatorului Florian Walter de a scoate clubul la vânzare. În plus, fanii U sunt supăraţi şi pe politicienii locali care nu par dispuşi să salveze clubul.
Rămasă fără 11 fotbalişti, plecaţi la Petrolul Ploieşti, şi fără sprijin financiar, fanii Universităţii se tem că echipa va retrograda în sezonul viitor. Aceştia s-au adunat pe Buleverdul Eroilor din Cluj-Napoca, la ora 17.00, unde au cântat imnul Universităţii şi au scandat lozinci. Înarmaţi cu fulare, şepci şi pancarte, suporterii şepcilor roşii au mers până la sediul Prefecturii Cluj, unde au scandat „Nu vă pasă de noi", după care s-au îndreptat către Primărie, unde la fel au scandat „Ruşine să vă fie! Vă bateţi joc de noi!" în încercarea de a sensibiliza autorităţile locale şi potenţialii investitori.
CLICK AICI PENTRU MAI MULTE POZE DE LA MARŞUL SUPORTERILOR
„U Cluj mereu te vom iubi", „U Cluj-Napoca suntem noi", „Haide U", „U Cluj este viaţa mea", „U Cluj te iubim cu sufletul" sunt doar câteva dintre lozincile strigate în centrul oraşului.
CLICK AICI PENTRU A VEDEA MAI MULTE POZE DE LA PREFECTURA CLUJ
„Cine a luat U Cluj? Cine l-a adus pe omul acesta aici (pe Florian Walter, n. red)? Care e soluţia? Să ne lase în pace, jucăm cu juniorii pe teren, să plece, să plece cu toţii, să plece cu Niculescu (n. red. Claudiu Niculescu, antrenor la U Cluj), cu toţi mafioţii, cu Tişe cu tot (n. red. Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj). I-a fost frică să ne dea stadionul. Da' mă este stadionul lui U Cluj. Nu-s curios nici de Nicoară (n. red. Marius Nicoară, candidat la Primăria Cluj-Napoca din partea USL), pe nimeni, nimic nu-i intere