Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gazdele vor măcar în sferturile de finală

Publicat in Adevarul, joi 7 iunie 2012 ·

Aflaţi la a doua prezenţă la un Campionat European, polonezii speră să nu se facă de râs în faţa propriilor suporteri.

Dintre cele două ţări-gazdă, Polonia are o grupă mai accesibilă, astfel că trupa lui Franciszek Smuda şi-a impus ca obiectiv prezenţa în sferturile de finală.

Polonezii sunt încă nostalgici după echipa din anii '70 - '80, care reuşea să câştige Olimpiada din 1972, dar şi să se claseze pe locul al treilea la Cupele Mondiale din 1974 şi 1982.

La Europene, naţionala leşilor n-a reuşit însă nicio calificare până în 2008, când nu a reuşit să treacă de faza grupelor. Cel mai important jucător din lotul Poloniei este căpitanul Jakub Błaszczykowski, dublu campion în Bundesliga cu Borussia Dortmund.

„Kuba", aşa cum este acesta poreclit, are însă o poveste de viaţă ruptă parcă din filmele horror. La vârsta de 11 ani, în septembrie 1996, mijlocaşul campion al Germaniei de două ori consecutiv cu Dortmund, a fost martor la o crimă groaznică în familia sa.

N-a mers nici la înmormântarea tatălui

Mai exact, „Kuba" a văzut cu ochii lui cum tatăl său a înjunghiat-o mortal pe mama lui. După arestarea acestuia, Jakub şi fratele său David au fost crescuţi de o bunică, aceasta fiind cea care l-a şi îndrumat spre fotbal.

„Ce s-a întâmplat atunci mă va urmări toată viaţa. Aş da orice ca mama să mai fie în viaţă. Tragedia din 1996 mi-a schimbat viaţa cu 180 de grade. E ca şi cum te-ar lovi o piatră în cap, te-ai trezi după o săptămănă şi ai constata că trebuie s-o iei de la capăt", a afirmat căpitanul Poloniei pentru presa naţională. Tatăl lui Kuba a murit anul acesta în libertate, la vârsta de 56 de ani, fără ca el să-l mai fi văzut de la tragicul eveniment.

„A fost ultima oară când l-am văzut de la cele întâmplate. După ce-a ieşit din închisoare, l-am evitat şi eu, şi fratele David. Moartea l

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

UPDATE - Timişoara: O femeie a căzut în gol de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe/ Ea a decedat în urma impactului cu solul / Cine este femeia

News.ro acum o ora
O femeie de 41 de ani a murit, după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe din Timişoara. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat deesul femeii.

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum o ora
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

Statele membre BRICS nu caută ”confruntarea”, afirmă China, după ce Trump ameninţă ţările care se aliniază ”politicilor antiamericane” ale grupului cu taxe vamale suplimentare de 10%

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele membre BRICS nu caută ”confruntarea”, după ce preşedintele american Donald Trump a ameninţat că impună taxe vamale suplimentare de 10% ţărilor care se aliniază acestui grup, din care fac part

UPDATE - Parlamentul se reuneşte pentru angajarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului /Opoziţia are 3 zile pentru a depune moţiune de cenzură / Şedinţă de Guvern pentru forma finală/ Proteste la Parlament

News.ro acum 16 minute
Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului se reuneşte, luni, de la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pregătite pentru reducerea deficitului. Potrivit Constituţiei, Opoziţia are la dispoziţie

JAF de peste 1.000.000 de euro la Paris. Hoții au fugit cu peste 100 de genți Hermes, Dior și Chanel dintr-un magazin second hand

Gandul acum 2 ore
Un magazin cu produse de lux second hand din inima Parisului a fost prădat duminică dimineață de hoți care au plecat cu peste o sută de poșete de marcă. Valoarea jafului este estimată la peste un milion de euro. Furtul spectaculos a avut loc în juru

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 4 ore
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Doliu la Farul Constanța A murit fostul fotbalist Dumitru Tănase

Ziua Constanta acum 2 ore
După decesul, la numai 62 de ani, al lui Vasile Mănăilă, fost fotbalist și antrenor, Farul Constanța este din nou îndoliat, după ce s-a stins din viață fostul jucător farist Dumitru Tănase. Farul Constanța anunță cu tristețe trecerea în neființă a f

Protest spontan la Casa de Pensii Harghita. Angajaţii spun că sporurile nu sunt privilegii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai mulţi angajaţi ai Casei Judeţene de Pensii (CJP) Harghita au participat, luni, la un protest spontan în faţa sediului instituţiei, nemulţumiţi de intenţia Guvernului de a reduce sporul pentru con

Vremea

București
acum

34°
lun.

22°/41°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

35°
lun.

21°/35°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

19°/32°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

34°
lun.

20°/37°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°