Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procurorii cer cinci ani de închisoare pentru SOV în dosarul șantajării lui Ghiță

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 7 iunie 2012 ·

Afaceristul SO Vîntu, fostul director al Realitatea TV Sorin Enache și fostul manager al postului de televiziune, Sebastian Ghiță sunt audiați de judecătorii Curții de Apel București în dosarul de șantaj în care Vîntu a fost deja condamnat la 6 luni de închisoare cu executare. Sursa: VLAD STĂNESCU

UPDATE 2. Procurorul de ședință a cerut majorarea pedepsei lui SOV la cinci ani de închisoare cu executare. În cazul locotenentului său, procurorul a cerut patru ani cu executare. Avocații celor doi au cerut achitarea acestora sau rejudecarea dosarului. Instanța a anunțat că va da o decizie peste două săptămâni.

UPDATE 1. Directorul Realitatea Media SA, Sorin Enache, a declarat în fața judecătorilor că recunoaște discuțiile înregistrate de SRI și că acestea au fost purtate cu Sebastian Ghiță chiar în biroul lui. Enache a precizat că încă este administrator special al Realitatea Media și că din documentele care i-au trecut prin mână știe că acționarul majoritar al societății este aceeași firmă din Cipru care aparține copiilor lui SO Vîntu.

Instanța a respins toate cererile formulate de avocații lui Vîntu, motivând că acesta încearcă tergiversarea procesului.

Sebastian Ghiță a declarat în fața judecătorilor că amenințările la care a făcut referire fostul partener de afaceri i s-au părut reale, deoarece ele au fost făcute într-un loc public, într-o benzinărie. Ghiță a povestit magistraților că a refuzat să se ducă acasă la Vîntu, în Otopeni, deoarece se temea de gărzile de corp ale acestuia. Astfel, în urma insistențelor celui dintâi, a consimțit să se întâlnească cu SOV într-o stație PECO de pe DN1. Acolo, fostul șef al FNI l-ar fi amenințat cu moartea, pe un ton răstit și i-ar fi cerut bani în plus față de contractul de management deja semnat.

Enache și SOV urmează la declarații

În continuare, urmează a fi audiat fostul director al postului, Sor

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi, mesaj pentru Nicuşor Dan după decizia BEC de a interzice USR să-I facă campanie primarului. „N-aș vrea să ajungem să anulăm din nou alegerile”

HotNews acum 3 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat sâmbătă, la B1 TV, după ce Nicuşor Dan a spus că nu poate să interzică o autoritate, unui individ, unei persoane care este membru de partid, să facă orice fel de activitate politică doreşte, că ea ştie că Ni

Superliga – play-off: Universitatea Cluj – Dinamo 2-4

News.ro acum 3 ore
Echipa bucureşteană Dinamo a dispus sâmbătă seara, în deplasare, scor 4-2, de gruparea Universitatea Cluj, în etapa a patra a play-off-ului Superligii. Blănuţă l-a pus la încercare pe Golubovic în minutul 12, pentru ca peste numai două minute Macalo

Boxerul ucrainean Volodimir Mandziuk a murit pe front. „Se întoarce acasă la Ternopil pe un scut”

HotNews acum 2 ore
Pugilistul Volodimir Mandziuk, maestru al sportului şi membru al Forţelor Armate Ucrainene, a murit pe front. Federaţia Ucraineană de Box făcut anunţul în social media, potrivit Ukrinform, scrie News.ro. „Volodimir Mandziuk, cu indicativul Vokha, se

Donald Trump scuteşte smartphone-urile, calculatoarele şi alte produse electronice de noile tarife vamale de 125% impuse Chinei

News.ro acum 3 ore
Guvernul SUA a acordat scutiri de la tarifele vamale pentru smartphone-uri, calculatoare şi alte produse electronice importate în mare parte din China, acestea fiind exceptate de la tarifele reciproce de 125% impuse de preşedintele Donald Trump, tra

Replica lui Nicușor Dan, după ce Marcel Ciolacu a spus că nu îl vrea președinte pentru că „sunt bărbat și nu vreau să port fustă”

HotNews acum 5 ore
Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, i-a răspuns de la distanță premierului Marcel Ciolacu, liderul PSD, care l-a criticat cu ocazia unui discurs susținut în sprijinul lui Crin Antonescu, sâmbătă, la Piatra Neamț. Social-dem

David Popovici, după ce nu a concurat în finala la 100 m la Otopeni: “A fost o decizie grea, dar necesară”

News.ro acum 4 ore
David Popovici a explicat, sâmbătă, de ce nu a concurat în finala probei de 100 m liber din cadrul Campionatului Naţional de la Otopeni. “Astăzi, ar fi trebuit să concurez în finala de 100m liber, una dintre preferatele mele… însă, din păcate, durer

Ora la care mâncăm afectează sănătatea inimii mai mult decât dacă nu dormim în timpul nopții, conform unui studiu

Libertatea acum o ora
Alimentația sincronizată cu ritmul biologic ar putea preveni bolile cardiovasculare. Cercetătorii de la Mass General Brigham au descoperit că momentul în care mâncăm este la fel de important ca și ce mâncăm, mai ales pentru persoanele care lucrează

VIDEO Crin Antonescu: „Asistăm la peisajul trist, jalnic, indecent în care domnul Nicuşor Dan, asociat cu câţiva intriganţi, încearcă să jefuiască o femeie fără apărare”

HotNews acum 10 ore
Candidatul PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale spune că Nicuşor Dan se delimitează de partidele politice după ce cerut şi nu a primit sprijinul acestora și îl atacă dur după ce USR a decis să-i retragă sprijinul Elenei Lasconi și să-l susțină pe

Mesaje de Florii 2025. Urări, felicitări și mesaje prin care să le spui „La mulți ani!” de Florii celor dragi, generate de Chat GPT

HotNews acum 6 ore
Floriile reprezintă prima sărbătoare importantă a primăverii, cu o săptămână înainte de Paște. Este o zi deosebită de a petrece timpul împreună cu cei dragi, mai ales dacă ai în familia ta onomastici ai zilei. O metodă la îndemână pentru a-ți bucura

Nicuşor Dan, după ce Ciolacu a spus că nu vrea să fie obligat să poarte fustă, dacă ajunge el la Cotroceni: Pot să-l asigur că va fi liber să poarte ce haine vrea, dar nu le va purta la Palatul Victoria

News.ro acum 5 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, afirmă, după ce premierul Marcel Ciolacu a spus că se teme că va fi obligat să poarte fustă dacă ajunge el la Cotroceni, că poate să-l asigure că va fi liber să poarte

Vremea

București
acum

dum.

8°/20°
lun.

7°/17°
mar.

5°/17°
mie.

9°/20°
Iasi
acum

dum.

5°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/18°
mie.

10°/16°
Constanta
acum

dum.

2°/13°
lun.

7°/10°
mar.

7°/11°
mie.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

4°/18°
lun.

9°/19°
mar.

8°/14°
mie.

9°/21°
Timisoara
acum

dum.

4°/21°
lun.

11°/17°
mar.

10°/13°
mie.

10°/23°