Încă de la începuturile anilor ’90, cînd au început lucrările de restaurare la mănăstirea Dintr-un Lemn, am fost fascinată de portretul Maicii Platonida. Aflat în muzeul mînăstirii, portretul în ulei – mai exact, pictura de şevalet – era ceva atipic pentru cultura românească a timpului, adică a perioadei cuprinse între 1808 şi 1855 în care Maica Platonida a fost stareţă a mănăstirii. Sau aşa îmi părea mie atunci, cufundată cum eram în istoria mai veche a aşezămîntului religios. Pe măsură ce înaintam alături de restauratori cu studiul de teren şi cu cel documentar, am descoperit că portretul poate fi socotit ca semn al unei modernităţi pe care chiar Maica Platonida şi-o dorea şi o impusese mănăstirii, prin lucrările de arhitectură şi artă pe care le-a iniţiat şi dus pînă la capăt în lunga perioadă cînd a condus destinele comunităţii monahale de la Dintr-un Lemn.
DE ACELASI AUTOR Contele de Rîmnic Printre blocuri la Focşani Evanghelie Zappa şi reşedinţa lui de la Broşteni, Ialomiţa La CăiuţiDacă primele construcţii ale mănăstirii – biserica şi clădirile ce o înconjoară, cu alte cuvinte, astăzi, cea de-a doua incintă – sînt ridicate de Preda Brâncoveanu în 1635 şi completate în timpul domniilor lor şi de către Şerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu şi Ştefan Cantacuzino (1678-1716), cea mai amplă intervenţie, cea din secolul al XIX-lea, se datorează strădaniei Platonidei.
La sfîrşitul secolului anterior, Nicolae Brâncoveanu – strănepot al voievodului – reînnoieşte renta anuală a mănăstirii; tot el pare să-l determine pe domnitorul Alexandru Moruzi să acorde mănăstirii danii în bani şi alte privilegii, printre care scutirea de dări faţă de Mitropolia ţării. De aici înainte, Brâncovenii vor socoti mănăstirea ca pe unul dintre fiefurile familiei şi numele lor va fi din nou legat de intervenţiile asupra ansamblului. Tradiţia este continuată de către ulti
