Chistul canalului tireoglos

Chisturile canalului tireoglos apar prin activarea transformării chistice a unor incluzii epiteliale embrionare restante la nivelul canalului tireoglos. Acesta se obliterează în mod normal în săptămâna 6 intrauterină, vestigiile sale fiind istmul tiroidian şi foramen caecum situat înapoia „V“-ului lingual pe linia mediană. Chisturile canalului tireoglos sunt localizate pe traiectul acestui canal, cel mai frecvent suprahioidian, mai rar subhioidian şi cu totul excepţional suprasternal. Deoarece canalul tireoglos este în raport direct cu hioidul, în mod constant, chisturile sunt aderente de corpul sau coarnele hioidului. Majoritatea chisturilor canalului tireoglos apar în intervalul de vârstă 15–30 de ani, fiind mai rar prezente la copilul mic; după vârsta de 30 de ani, incidenţa scade progresiv, odată cu înaintarea în vârstă. Afectează în mod egal ambele sexe. Este cel mai frecvent chist cervical. Adeseori, pacienţii corelează creşterea rapidă în volum a acestui chist (în aproximativ două-patru săptămâni) cu un episod de infecţie acută a căilor respiratorii superioare, care pare a constitui factorul de activare a transformării chistice a resturilor embrionare de la nivelul canalului tireoglos. Chistul canalului tireoglos apare pe linia mediană, dar în unele situaţii este paramedian, ridicând dificultăţi de diagnostic. Are dimensiuni relativ mici, sub 3 cm, putând însă ajunge la dimensiuni de 10 cm. Este rotund, bine delimitat, aderent la hioid, fapt pentru care se mobilizează în deglutiţie. În majoritatea cazurilor, are consistenţă moale şi este nedureros la palpare, tegumentele acoperitoare nefiind nemodificate clinic. Uneori, la palpare, se percepe un cordon cu traiect de la chist până în baza limbii. Atunci când se suprainfectează, devine dureros şi capătă aspectul unei supuraţii cervicale care poate