Presedintele Frantei, domnul Francois Hollande, a anuntat ca Franta este gata pentru o interventie militara in Siria, cu conditia ca aceasta sa fie autorizata de Consiliul de Securitate al ONU. In ceea ce priveste Germania, aceasta din principiu, nu este atrasa de aventurile militare. Marea Britanie va urma SUA.
SUA nu au, insa, nici un entuziasm sa se implice intr-o operatiune militara in Siria fara principalii actori europeni. In consecinta, cuvantul decisiv revine ONU. Or, orice hotarare a Consiliului de Securitate favorabila unei operatiuni militare in Siria va fi blocata prin veto de Rusia si China. Cea dintai, puterea globala cea mai apropiata geografic de Romania; cea de a doua, o super-putere emergenta si un vechi si necesar partener strategic al Romaniei.
Daca opozitia Chinei tine de viziunea sa strategica asupra echilibrului global si de principiul non-interventiei in afacerile interne, pentru Rusia este vorba despre interese geo-politice si geo-economice dar, poate, mai ales, de prestigiu. Multi analisti noteaza ca prestigiul este un obiectiv strategic pentru Vladimir Putin in efortul de revenire la maretia de alta data a Rusiei (fie ea si sovietice).
Avand un caracter emotional, argumentul prestigiului este greu de contracarat. Aceasta cu atat mai mult cu cat, trebuie sa o recunoastem, Moscova are si motive de suparare si suspiciune fata de membrii euro-atlantici ai Consiliului de Securitate. Intr-adevar, orgoliul rus a fost jignit prin aplicarea abuziva a cel putin doua rezolutii de compromis la care Kremlinul a achiesat cu rezerve, din dorinta de a se dovedi constructiv: rezolutia 1244 referitoare la interventia in Serbia (implicand si viitorul Kosovo) si rezolutia recenta privind interventia in Libia. (Este adevarat ca, in ceea ce priveste Libia, Rusia a achiesat si pentru ca nu avea interese speciale in respectiva tara dar mai ales
