Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BRM vs OPCOM. Luptă strânsă pentru operarea pieţei de energie. Miza: tranzacţii de 750 de milioane de euro

Publicat in Jurnalul, joi 7 iunie 2012 ·

Legea energiei a fost modificată în comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor, astfel încât OPCOM să rămână un monopol artificial pentru tranzacţionarea energiei, lucru care încalcă principiile de piaţă şi e în defavoarea cetăţeanului, a declarat pentru Jurnalul Naţional Septimiu Stoica, preşedintele Bursei Române de Mărfuri (BRM).

"Este o încercare de a constitui un monopol, se acordă o singură licenţă, şi aia e deja dată. Iniţial, textul legii era în forma în care permitea existenţa mai multor burse pe partea de angro, însă ulterior s-a schimbat punctul de vedere, începând cu guvernul Boc, apoi Ungureanu. Acum, culmea, Cabinetul Ponta vrea şi el acelaşi lucru", a afirmat Stoica.

El a dat ca exemplu Austria sau Germania, unde pot exista mai mulţi operatori. "Singura ţară cu bursă unică înscrisă în lege este Grecia, dar nu cred că e de dat exemplu. Nici o altă ţară nu blochează din start acest lucru", spune Stoica.

El face o paralelă între monopol şi comunism. "Anumiţi economişti consideră că sfârşitul comunismului a venit din cauză că era totul un monopol, iar preţurile nu se formau corect. Mediul concurenţial e mai potrivit decât monopolul", spune el.

OPCOM este o filială a Transelectrica, iar pe aceasta se derulează tranzacţii cu energie, dar şi cu certificate verzi şi certificate de emisii. De asemenea, doreşte să realizeze din 2013 şi o piaţă de gaze naturale, măsura fiind înscrisă în acordul cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).

BRM susţine că, din motive tehnice, doar piaţa de echilibrare trebuie să rămână la Transelectrica, pentru că transportatorul naţional de energie reglează sistemul energetic, astfel încât să nu cadă; însă pe restul de pieţe – respectiv cea intrazilnică, piaţa pentru ziua următoare (PZU) şi cea şi cea a contractelor bilaterale –- ar trebui să existe concurenţă între operatori

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 4 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°