Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bătaie la o dezbatere electorală din Grecia

Publicat in Adevarul, joi 7 iunie 2012 ·

Un parlamentar neonazist grec a agresat două deputate de stânga în cursul unei dezbateri electorale, ce a fost transmisă în direct, joi dimineaţă, de postul de televiziune Antenna TV. Potrivit unei surse judiciare, Parchetul din Atena a dispus arestarea acestuia, relevă AFP.

Ilias Kasidiaris, purtător de cuvânt al formaţiunii Chryssi Avgi (Zori Aurii), care a intrat în Parlament cu 6,9% din voturi, în urma alegerilor de la 6 mai, şi-a pierdut cumpătul în momentul în care deputata stângii radicale (Syriza), Rena Duru, a menţionat anchetarea acestuia în cazul unui jaf armat din anul 2007.

Incidentul a provocat consternare

Kasidiaris a aruncat un pahar cu apă către Rena Duru, insultând-o, după care s-a întors către o altă deputată, comunista Liana Kaneli, care protesta faţă de gestul lui. A împins-o, după care a lovit-o peste faţă cu palma de două ori şi apoi cu pumnul, fără ca moderatorul emisiunii să reuşească să intervină, iar apoi a părăsit studioul.

Incidentul a provocat consternare în Grecia, în contextul în care, potrivit sondajelor, formaţiunea neonazistă ar putea rămâne în Parlament în urma scrutinului de la 17 iunie.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului interimar, Dimitris Tsiodras, a condamnat gestul lui Kasidiaris. La legislativele de la 6 mai, formaţiunea neonazistă Chryssi Avgi a reuşit să intre în Parlament pe fondul nemulţumirii generale provocate de situaţia economică gravă în care se află

ţara.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la Centrul de Primiri Urgențe al spitalului municipal Rădăuți

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu a izbucnit astăzi, 27 aprilie 2025 la Centrul de Primiri Urgențe al spitalului municipal Rădăuți, județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cel mai probabil, în urma unui scurtcircuit, izolația cablurilor electrice, aflate în tavanul fals a

UPDATE - Mai multe persoane au murit, după ce o maşină a intrat în mulţime, în Vancouver. Atacul a avut loc la festivalul Lapu Lapu, care celebrează cultura filipineză

News.ro acum 7 ore
Un „număr de persoane au fost ucise” după ce o maşină a intrat într-o mulţime în oraşul canadian Vancouver, a anunţat poliţia locală, citată de BBC. Poliţia din Vancouver a declarat că „mai multe persoane” au fost rănite în timpul unui incident petr

AUR propune modificarea legii Curţii Constituţionale ”pentru a preveni abuzurile electorale” şi a alinia legislaţia românească la standardele europene

News.ro acum 2 ore
Partidul AUR anunţă că a depus o iniţiativă legislativă pentru modificarea legii Curţii Constituţionale pentru a preveni ”abuzurile electorale”, afirmând că aceasta prevede interzicerea expresă a posibilităţii ca procesul electoral să fie anulat din

Vaticanul a anunțat câte sute de mii de oameni au participat la funeraliile Papei Francisc

Libertatea acum 2 ore
Sâmbătă, 26 aprilie, a avut loc înmormântarea Papei Francisc în Piața Sfântul Petru din Vatican, urmată de procesiunea către bazilica Santa Maria Maggiore, unde Papa a fost înmormântat. Ceremonia a început la ora 10.00 și a fost oficiată de cardinal

Opoziţia sud-coreeană îl desemnează pe Lee Jae-myung candidat în alegerile prezidenţiale de la 3 iunie

News.ro acum 46 minute
Partidul Democrat (PD, centru-stânga), principala formaţiune aflată în opoziţie în Coreea de Sud, l-a numit pe Lee Jae-myung candidat în alegerile prezidenţiale de la 3 iunie, un scrutin convocat în în urma destituirii preşedintelui Yoon Suk Yeol du

Trump consideră că navele americane ar trebui să poată folosi gratuit canalele Panama şi Suez

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat, sâmbătă, că navelor militare şi comerciale americane ar trebui să li se permită să utilizeze gratuit Canalul Panama şi Canalul Suez. „I-am cerut secretarului de stat Marco Rubio să abordeze imediat acea

Calea negocierii succesiunii lui Francisc, deschisă după înhumarea iezuitului argentinian. Conclavul se deschide în mod tradiţional între a 15-a şi a 20-a zi de la moartea Papei, adică între 5 şi 10 mai. Data poate fi anunţată luni

News.ro acum 3 ore
Credincioşi au început să se reculeagă duminică dimineaţa la mormântul Papei Francisc, înhumat sâmbătă în Bazilica Santa Maria Maggiore, la Roma, în urma unor funeralii grandioase, deschizând calea negocierii succesiunii iezuitului argentinian, rela

Explozie devastatoare în cel mai mare port comercial iranian. Posibila cauză a dezastrului cu peste 18 morți și 800 de răniți

HotNews acum 7 ore
O puternică explozie în cel mai mare port comercial iranian a provocat sâmbătă cel puțin 18 morți și 800 de răniți, potrivit unui nou bilanț comunicat duminică de televiziunea de stat, incendiul provocat nefiind încă stins, informează AFP. Președint

Scrisoarea unui supraviețuitor al Titanicului, vândută la licitație pentru 300.000 de lire sterline

G4Media acum 5 ore
O scrisoare scrisă de un pasager de pe Titanic cu câteva zile înainte ca nava să se scufunde a fost vândută la licitație în Regatul Unit pentru suma record de 300.000 de lire sterline (400.000 de dolari), transmite BBC. Scrisoarea colonelului Archib

Ponta: PSD sau AUR a plătit o uriaşă campanie de boţi care îmi blochează conturile

Ziarul Financiar acum 2 ore
Un partid care are resurse din subvenţie, ori PSD, ori AUR, a plătit o uriaşă campanie de boţi care îmi blochează contul, în special contul de TikTok şi cel de Facebook, spune Victor Ponta. El afirmă că „nu e niciun câştig să-ţi vină 200.000 de noi

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
Iasi
acum

15°
dum.

5°/16°
lun.

5°/17°
mar.

6°/20°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

14°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

8°/13°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
mie.

9°/20°
Timisoara
acum

18°
dum.

7°/18°
lun.

11°/19°
mar.

9°/20°
mie.

10°/22°