Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Principii, medicină experimentală, aplicaţii clinice şi perspective: un continuum

Publicat in Viata Medicala, joi 7 iunie 2012 ·

Demenţa, reabilitarea neurologică, neurotraumatologia, bolile cerebrovasculare, dar şi alte subiecte s-au aflat în dezbatere la al VIII-lea Congres al Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN), desfăşurat la Dubrovnik (Croaţia). O sinteză a acestor teme aflăm din grupajul realizat de dr. Aurel F. Marin.

După succesul avut, la ediţiile anterioare, când congresul său anual a fost găzduit fie la Viena, fie la Cracovia, Societatea pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN) şi-a continuat, şi anul acesta, periplul internaţional, organizând la Dubrovnik (Croaţia) a opta ediţie, sub egida Academiei de Ştiinţe Medicale, a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca, a Universităţii Tel Aviv, a Universităţii din Uppsala şi a Societăţii de Neurologie din România. Am realizat, în cele ce urmează, o scurtă sinteză a principalelor teme şi subiecte abordate, punând accentul nu doar pe noutăţile – numeroase – de anul acesta, ci şi pe o serie de aspecte de utilitate în practica clinică.

Demenţa, între definiţii şi speranţe

Tot mai multe dovezi indică o implicare a mecanismelor cerebrovasculare în afectarea cognitivă şi în boala Alzheimer, iar interacţiunea mecanismelor vasculare cu cele neurodegenerative este sugerată şi de coexistenţa celor două tipuri de patologie la cele mai multe din cazurile de demenţă întâlnite în practica clinică. Prof. dr. Dafin F. Mureşanu (Cluj-Napoca) a detaliat câteva mecanisme moleculare importante implicate în modificările vasculare şi degenerative întâlnite în demenţă, punând accentul pe interferenţele acestora şi pe efectul potenţator reciproc al modificărilor patologice specifice. Disfuncţia unităţii neurovasculare apare ca urmare a modificărilor structurale şi perturbării funcţionale produse deopotrivă de amiloidul beta şi de factorii de risc va

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Inundațiile de la Salina Praid: Mai multe gospodării sunt evacuate de urgență. „Pericol de prăbușire a planșeului vechii mine”

HotNews acum 6 ore
Autoritățile au dispus, în regim de urgență, evacuarea a 10 case aflate lângă Salina Praid, după ce în zonă s-au produs surpări, anunță Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. „În urma evaluării tehnice realizate de experți solicitați de Ministeru

USR anunță consultări cu sindicatele și patronatele pentru programul de guvernare

HotNews acum 2 ore
USR a anunțat, duminică, printr-un comunicat de presă, organizează o consultare cu confederațiile sindicale și patronale în cadrul procesului de elaborare a programului de guvernare, transmite Agerpres. Consultările sunt planificate pentru marți, 3

Nicolae Stanciu a SEMNAT cu Genoa. E cel mai bine plătit jucător din echipa lui Dan Șucu

Gandul acum 5 ore
Genoa a anunțat transferul lui Nicolae Stanciu. Căpitanul naționalei tricolore începe contractul de la 1 iulie 2025. Stanciu vine la Genoa ca jucător liber de contract, după ce își încheie înțelegerea cu Damac FC. La italieni are un acord pe doi ani

Ucraina desfăşoară o operaţiune ”de amploare” împotriva aviaţiei militare în Rusia, anunţă SBU. Peste 40 de avioane, atinse, în baze aeriene

News.ro acum o ora
Ucraina a desfăşurat duminică o serie de atacuri cu drone împotriva unor baze aeriene ruseşti şi au atins peste 40 de avioane într-o bază aeriană situată în estul Siberiei, la mii de kilometri de frontieră, anunţă o sursă din cadrul serviciilor ucra

Bărbat de 35 de ani din Craiova, arestat preventiv pentru 30 de zile după ce şi-a violat fiica în vârstă de 14 ani

News.ro acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Craiova, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce şi-a violat fiica în vârstă de 14 ani. Bărbatul a încercat să se sustragă cercetărilor şi a fost prins în zona Gării Craiova. Reprezentanţii Inspector

Comandantul forțelor terestre ucrainene a demisionat după atacul rusesc care a ucis 12 soldați pe poligonul de antrenament

HotNews acum 3 ore
Comandantul Forţelor Terestre ucrainene, Mihailo Drapatî, a anunțat duminică că și-a depus demisia, în urma unui atac rusesc care a ucis 12 militari aflați sub comanda sa, transmite Kyiv Independent. „Am luat decizia de a-mi da demisia din funcția d

Marius Tucă Show începe luni, 02 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Inter Milano a fost aşteptată la aeroport, la întoarcere, de un singur fan

News.ro acum 4 ore
Echipa italiană Inter Milano a revenit acasă, duminică dimineaţa, într-o indiferenţă totală după greaua înfrângere din finala Ligii Campionilor. Un singur suporter, Marco, a fost prezent la aeroport pentru a-i aplauda pe jucători. Inter Milano a înc

Un marinar a dispărut de la bordul fregatei Regele Ferdinand, aflată în misiune

HotNews acum 7 ore
Un marinar aflat la bordul fregatei „Regele Ferdinand”, navă a Forțelor Navale Române aflată în misiune în Marea Mediterană, a dispărut duminică dimineață de la bordul navei, a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) într-un comunicat de presă.

Donald Trump a distribuit o teorie a conspirației conform căreia Joe Biden a murit în 2020 și a fost înlocuit cu „clone”

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a distribuit o teorie a conspirației nefondată prin care se pretinde că predecesorul său, Joe Biden, a murit și a fost înlocuit de clone robotice, relatează The Independent. Duminică dimineață, republicanul în vârs

Vremea

București
acum

19°
dum.

15°/26°
lun.

17°/30°
mar.

18°/30°
mie.

19°/31°
Iasi
acum

20°
dum.

14°/27°
lun.

16°/30°
mar.

18°/31°
mie.

17°/27°
Constanta
acum

15°
dum.

15°/26°
lun.

16°/28°
mar.

18°/24°
mie.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

12°/26°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Timisoara
acum

18°
dum.

14°/28°
lun.

13°/29°
mar.

17°/29°
mie.

18°/30°