Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Harta victoriilor pe care mizează PDL la locale

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 8 iunie 2012 ·

Democrat-liberalii mizează, în alegerile locale de duminică, pe câştigarea a 13 primării de municipii- reşedinţă de judeţ şi nouă funcţii de peşedinte de consiliu judeţean. Candidații PDL din Dâmbovița au prima șansă la alegerile de duminică

La Arad, primarul Gheorghe Falcă, aflat la al doilea mandat, se pregăteşte să-l câştige pe al treilea. El are, în sondaje, opt procente în faţa principalului său contracandidat, Lia Ardelean (USL).

La Alba Iulia are şanse mari să câştige din nou primarul Mircea Hava, iar Braşovul va avea acelaşi primar, George Scripcaru (PDL), potrivit unui sondaj IRES, realizat la comanda Digi 24. El este cotat cu 52 % din intenţiile de vot.

Actualul edil din Târgu Mureş, Dorin Florea, este preferat de 52% dintre alegători, iar, la Piatra Neamţ, - Gheorghe Ştefan (Pinalti) este aproape sigur că va câştiga al treilea mandat, fiind cotat într-un sondaj local cu 42,2%. Municipiul Târgovişte va rămâne portocaliu, Gabriel Boriga, primarul în funcţie, fiind cotat cu 68% în preferinţele electoratului.

Consilii judeţene

Actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Florin Popescu (PDL), are şanse foarte mari să-şi adjudece al doilea mandat, cu 48% din voturi. La Suceava, potrivit unui sondaj Avangarde pentru USL, Gheorghe Flutur(PDL) are 48% intenţie de vot, iar Cătălin Nechifor(USL), 44%. La Mehedinţi favorit este Mihai Stănişoară, în faţa lui Ioan Adrian Duicu(USL).

Argeş: PSD merge spre eşec

La Argeş, USL este la un pas să piardă şefia Consiliului Judeţean. Baronul PSD, Constantin Nicolescu, se luptă cu PDL-istul Mircea Andrei, candidat din partea Alianţei pentru Argeş şi Muscel, care, potrivit unui sondaj comandat de PDL în perioada 29 mai – 2 iunie, se situează pe primul loc cu 32%, candidatul USL având 28%. O victorie a lui Mircea Andrei va avea

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum o ora
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 10 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 5 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 4 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 3 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 2 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

26°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

28°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°