Prezent în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, din perioada 25 mai – 1 iunie 2012, cu trei spectacole – Un tramvai numit Popescu, Ispita Cioran (actorul care l-a interpretat pe Cioran, Marius Turdeanu, a fost nominalizat la Premiile Uniter, anul acesta, pentru Cel mai bun actor în rol principal) şi Visul unei nopţi de Shakespeare –, Gavriil Pinte este o figură aparte în rîndul regizorilor români contemporani, dezvoltînd proiecte teatrale poetice, neconvenţionale, atît la nivel conceptual, cît şi ca alegere a spaţiului (tramvai, pădure, curtea interioară a Muzeului de Istorie etc.) şi a timpului (spectacolele se joacă ziua). În continuare, un dialog cu Gavriil Pinte – regizor care mai întîi a absolvit actoria la Tîrgu Mureş şi a jucat opt ani la Satu Mare, urmînd apoi regia la Bucureşti, în 1991 – despre curajul de a fi „în conflict cu realitatea“ şi despre infinitele deschideri pe care le oferă teatrul jucat în afara scenei. Gavriil Pinte îi vorbeşte omului contemporan nu punîndu-i în faţă realitatea cu care oricum se confruntă, ci încercînd să-i provoace o sensibilitate de multe ori amorţită de viaţa de zi cu zi.

Practicaţi un teatru poetic, destul de puţin întîlnit la noi. De ce această direcţie? De ce nu teatrul ancorat în realităţile concrete, de pildă? Sînt într-un fel de conflict cu realitatea, cu apăsarea acestei lumi, pentru a mai da şi eu o altă reflectare a ei. Cred că există destulă actualitate, de ce aş mai spori-o şi eu prin teatru? Cred foarte mult în ceea ce spunea, la un moment dat, Cioran: într-o epocă precum a noastră, scrierile mele sînt prea clare, asta în timp ce cei mai mulţi vor, se străduiesc să fie contemporani. Contemporan eşti oricum. Mulţi vor să fie actuali, dar ideea e să fii inactual, împotriva vremii, împotriva valului, împotriva modelor. Şi, încheie Cioran, să nu fii contemporanul nimănui. Pentru mine