Voievozii peste vârtejuri de simţire – căluşarii – se întrunesc la Slatina, pentru a cinsti cum se cuvine Festivalul "Căluşul românesc". Dacă la prima ediţie au participat 250 de concurenţi, la ediţia cu numărul 13, de anul trecut, au fost prezenţi peste 1.400 de copii căluşari. La cea de-a 14-a ediţie (19-23 iunie), Iliuţă Brăileanu (directorul inimos al festivalului) se aşteaptă la peste 1.600 de copii.
Tezaurul folcloric românesc, purtător al unor mesaje venind din trecutul îndepărtat al istoriei, ursit să fascineze omenirea prin diversitatea tematică, varietatea manifestărilor artistice, bogăţia expresiilor plastice, prospeţimea şi armonia formelor, prin eleganţa lor de un pitoresc neegalat, prin simţul măsurii şi al moderaţiei, prin echilibrul de forme şi culori, prin profunzimea universului ideatic, căluşul îi aduce strălucirea inegalabilă în contextul valorilor spirituale ale omenirii.
SUB PATRONAJ UNESCO
Viitorul căluşului, esenţă a virtuţilor spirituale şi morale ale poporului român, nu poate fi desprins de trecutul şi prezentul său, concretizat în forme şi manifestări culturale puternice. Ediţia din acest an a festivalului se va bucura de patronajul UNESCO şi de prezenţa Comisiei Naţionale pentru Salvgardarea Capodoperei Patrimoniului Imaterial "Tradiţia Căluşului", înfiinţată prin Ordinul ministrului Culturii şi Cultelor nr.2183/24.03.2006.
Juriul este alcătuit din personalităţi cu recunoaştere naţională din domeniul cercetării şi interpretării folclorului coregrafic. Se vor decerna diplome şi premii speciale pentru cei mai buni concurenţi de la diversele secţiuni, fie că sunt ansambluri folclorice, cete de căluşari şi formaţii de dansuri, fie formaţii de căluşari, orchestre populare şi ansambluri de căluşari.
Copiii, organizaţi în formaţii care respectă structura cetelor căluşereşti alcătuite din adulţi