Spectacolul România!Te pup. a obţinut Premiul pentru Cel Mai Bun Tânăr Artist la cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru "Kontakt" de la Toruń, desfăşurat în perioada 19-25 mai 2012.
Juriul, convocat de directorul Festivalui, Jadwiga Oleradzka, compus din Ramune Marcinkeviciute (Lituania), Beata Guczalska (Polonia) şi Arthur Sonnen (Olanda), a decis să acorde unul din premiile festivalului, oferit de firma Marbud, spectacolului românesc.
Reprezentaţia piesei lui Bogdan Georgescu, regizată de David Schwartz şi coprodusă de Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi şi tangaProject, a avut loc în 23 mai 2012, pe scena Teatrului Baj Pomorski din Toruń.
Iată ce a declarat David Schwartz după ce a aflat de acest premiu: Consider că premiul trebuie împărţit cu Bogdan Georgescu, exact în numele principiilor de lucru pe care am lucrat la spectacolul România! Te pup - colaborarea permanentă între regizor şi dramaturg, de la conceperea şi organizarea scenariului de spectacol, până la munca în repetiţii. Spectacolul este astfel rezultatul unui proces de cooperare şi negociere permanentă între regizor şi dramaturg.
La rândul său, Bogdan Georgescu a spus: Cred că cel mai important în această experienţă pentru mine este faptul ca într-un festival dedicat integral regizorului de teatru a putut fi invitat şi prezentat un spectacol creat şi construit pe un scenariu, într-un proces de lucru în care dramaturgul participă la repetiţii şi lucrează direct cu actorii şi cu echipa de creaţie a spectacolului. E un moment important în demersul iniţiat de dramAcum în 2002 şi tangaProject în 2005, în raport cu o constantă a teatrului european în care, în continuare, structura ierarhică, de la regizor în jos, este singura acceptată şi este filtrul de percepţie a unui spectacol de teatru. Şi asta în contextul în care acceptăm cu toţii că teatrul es