Asezati-va calm, luati antidepresive sau intrati in hibernare. Unii ar putea spune ca o luna e prea putin pentru a face un bilant, sa-i lasam macar 78 de zile, cat a avut premierul Mihai Razvan Ungureanu. Sunt insa situatii si pretentii diferite. MRU nu venea din opozitie, fusese adus sa continue si sa salveze o putere vlaguita, dezarticulata si compromisa. USL, prin Victor Ponta si Crin Antonescu, a crescut in sondaje fiindca a promis sa fie altceva, fie ca au vehiculat proiecte sau masuri radicale, aplicate rapid, daca nu de a doua zi, cel putin in urmatoarea saptamana. Sau au promis sa NU mai faca la fel ca ceilalti. Sau au afirmat ca ceilalti erau incapabili sa faca ceea ce era in putinta oricui. Sa ne intoarcem mai intai la inceputul anului, la cauzele grevei parlamentare de doua luni a USL. Unul dintre motivele puternice era tocmai desconsiderarea Parlamentului, ca institutie fundamentala a democratiei, prin numarul foarte mare al asumarilor de raspundere si... al ordonantelor de urgenta. Asumari nu am avut, fiindca nu a fost timp, dar ordonante de urgenta Victor Ponta a avut cam 8, in timp ce Ungureanu avea doar una, iar Boc 4 in prima luna de mandat. Acum, pesemne, parlamentarii USL se simt bagati in seama si de aceea nu intra la loc in greva. O alta promisiune a fost ca, prin legislatie, nu vor mai testa limitele constitutionale, dar ordonanta cu luarea banilor de la primarii, declarata neconstitutionala, a fost de alta natura? Parca Ponta radea cu gura pana la urechi de Emil Boc pe chestiuni de constitutionalitate. Iar chestiunea cu reprezentarea in Consiliul European cum vine? Nici macar prezumtiv nu-i mai da voie Curtii Constitutionale sa se pronunte, daca premierul sau presedintele trebuie sa reprezinte Romania. O ocoleste, via Parlament. Altfel, cand sa-l credem pe Victor Ponta? Cand era in opozitie si vitupera impotriva FMI, cu programele austeritatii,