Sfinţii de lângă noi
Din prima clipă prinzi drag de ea. Ai vrea să o iei în braţe, să o aperi cumva de toată zarva şi agitaţia urbană din jur. Retrasă la adăpostul unui zid plin de iederă şi de trandafiri urcători, biserica Sapienţa tace şi se roagă. Abia îi auzi respiraţia. Parcă şi acum se teme, amintindu-şi de lungile zile de cumpănă de dinainte de 1990, când buldozerele aşteptau la poartă ordinul de demolare, iar credincioşii plângeau, cerând Domnului milă şi iertare, pentru lăcaşul lor modest, dar istoric, construit de fiica lui Constantin Brâncoveanu, doamna Safta, dimpreună cu marea familie a boierilor Cretzuleşti.
Sapienţa sau "Sfânta Înţelepciune" este o biserică minusculă, de buzunar; o biserică discretă, fără turle, clopotniţă sau pridvor. Dacă te afli prin zonă şi nu eşti cu adevărat atent, poţi foarte bine să treci pe lângă ea şi să n-o vezi cum stă pitită printre flori şi un rând de case vechi, cu etaj, marchiză şi geamlâc. Stă şi aşteaptă vremuri mai bune, pe locul unde Podul Izvor se întâlneşte cu dealul Uranus, celebrul deal al Bucureştiului interbelic, martirizat de comunişti pentru a face loc unui gând imens şi urât: Casa Poporului.
Beţişorul lui Dumnezeu
În fiecare zi, tanti Maria îşi potriveşte hainele cu vremea de afară, îşi ia bastonul şi cartea de rugăciune, după care porneşte tocmai din Bariera Vergului, pentru ca, străbătând o jumătate de oraş, să ajungă la biserica Sapienţei. Nu ţine cont nici de distanţă, nici de cei 90 de ani ai săi. Tanti Maria vine zi de zi să ajute la curăţenia bisericii. Vine la întâlnirea cu Domnul şi cu amintirea duhovnicului ei, Constantin Sârbu, al cărui mormânt este parcă pus anume, chiar lângă poartă.
De câte ori trece prin dreptul mormântului, bătrâna se opreşte, face o mică rugăciune şi aşteaptă un semn, convinsă că fără încuviinţarea părintel
