Mesajul a fost trimis. Multumesc!

WSJ: Guvernele şi băncile centrale din Europa de Est se pregătesc pentru ieşirea Greciei din euro

Publicat in Romania Libera, vineri 8 iunie 2012 ·

Guvernele şi băncile centrale din Europa Centrală şi de Est se pregătesc pentru ieşirea Greciei din zona euro, care ar declanşa turbulenţe grave pe pieţe, ar conduce la deprecierea puternică a monedelor din regiune, la creşterea costurilor creditului şi frânarea exporturilor, potrivit WSJ, relatează Mediafax.

Autorităţile din statele UE cu economii emergente consideră că sunt mai bine pregătite pentru depăşirea unei astfel de crize decât acum patru ani, când falimentul băncii americane Lehman Brothers a declanşat criza financiară mondială, notează Wall Street Journal (WSJ).

Regiunea este însă vulnerabilă, cele mai mari riscuri fiind semnalate în Ungaria, din cauza gradului ridicat de îndatorare a guvernului, în timp ce România ar trebui să fie îngrijorată de prezenţa semnificativă a băncilor greceşti, iar Bulgaria de exporturile către Grecia, una dintre principalele pieţe de desfacere pentru producătorii de la sud de Dunăre, potrivit unei analize a WSJ.

Îngrijoraţi că alegerile de la sfârşitul săptămânii viitoare din Grecia ar putea determina ieşirea ţării din zona euro, investitorii vând deja de câteva săptămâni active legate de Polonia, Ungaria, România şi Cehia, provocând deprecierea monedelor şi a indicilor bursieri din regiune.

Ungaria, cu cel mai ridicat grad de îndatorare dintre statele UE care nu au trecut încă la euro, a început să-şi "consolideze apărarea astfel încât un astfel de cutremur să nu aducă ţara în genunchi", potrivit declaraţiilor premierului de la Budapesta, Viktor Orban, citat de WSJ.

În Polonia, cea mai "sănătoasă" economie din regiune, guvernatorul băncii centrale Marek Belka a afirmat că autorităţile monitorizează atent situaţai din sectorul bancar şi sunt pregătite să intervină cu lichidităţi, în euro şi zloţi, pentru a sprijini instituţiile financiare în caz de necesitate.

"Există canale de contagiune, d

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum o ora
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Un mormânt regal vechi de 3.700 de ani a fost descoperit în sudul Egiptului

G4Media acum 41 minute
O misiune arheologică egipteano-americană a descoperit un mormânt regal ce datează din A Doua Perioadă Intermediară a Egiptului (1650 î.Hr. – 1550 î.Hr.) în provincia Sohag din sudul acestei ţări, a anunţat Ministerul egiptean al Turismului şi Antic

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 2 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 53 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°