Dacă se adevereşte pronosticul lui Ponta, că PDL va lua mai puţin de 10% la locale, partidul lui Emil Boc ar putea intra în vrie înainte de alegerile parlamentare. Totuşi, judecînd după numărul de primari pe care-i mai are PDL-ul în ogradă, probabil că acest partid va trece de 15%.
Speranţele lui Blaga, de 25%, păreau rezonabile în urmă cu cîteva luni. Acum seamănă cu un ideal de neatins. Ponta a aruncat acest sub 10% şi la intimidare, dar şi pentru că ştie că nu se va mai întîlni cu împrejurări la fel de favorabile ca acum. Pînă la toamnă USL nu mai are de unde să crească, ci mai degrabă să scadă, iar la alegerile parlamentare va avea de trecut un hop care-i va pune serios la încercare unitatea: împărţirea candidaturilor.
PDL-ul însă, indiferent ce va face Boc la Cluj, va căuta ţapi ispăşitori. Conflictele care mocnesc acum în partid vor ieşi la iveală şi probabilitatea unor disidenţe sau chiar a unor rupturi e cît se poate de ridicată. PDL nu are un alt Traian Băsescu în jurul căruia să se se regrupeze, cum s-a întîmplat la debarcarea lui Petre Roman din fruntea PD-ului.
Calculul pe care şi-l fac pedeliştii, că USL va scădea pînă la parlamentare pare corect, dar pînă atunci ei ar trebui să-şi găsească un lider care să le aducă puncte, s-o facă uitată pe Elena Udrea şi nu în ultimul rînd să rupă cordonul ombilical care-i leagă de Traian Băsescu.
Dacă se adevereşte pronosticul lui Ponta, că PDL va lua mai puţin de 10% la locale, partidul lui Emil Boc ar putea intra în vrie înainte de alegerile parlamentare. Totuşi, judecînd după numărul de primari pe care-i mai are PDL-ul în ogradă, probabil că acest partid va trece de 15%.
Speranţele lui Blaga, de 25%, păreau rezonabile în urmă cu cîteva luni. Acum seamănă cu un ideal de neatins. Ponta a aruncat acest sub 10% şi la intimidare, dar şi pentru că ştie că nu se va mai întîlni cu împrejurăr