Printre atâtea şi atâtea stricăciuni, cei 50 de ani de socialism nu doar că au atrofiat de tot simţul de proprietate al românului mediu, dar - descoperim cu tristeţe, pe zi ce trece - şi sim­ţul comunitar, fără de care, sub ame­nin­ţarea dictaturii, mai că se putea în comunism, dar nu-i deloc bi­ne în demo­cra­ţie.

Lipsurile aces­tea se văd cel mai bine acum, în plină cam­pa­nie pentru alegerile locale, când în joc sunt tocmai banii noştri şi toc­mai in­te­resele noastre, di­rec­te şi per­so­nale. E o apatie şi în Bucureşti, şi în marile oraşe, nu mai vorbim de cele mici şi de co­mune, de par­că în joc ar fi primăria Ere­va­nului, şi nu buna gospodărire a sectoarelor şi a oraşelor în care trăim! Toată lumea pare împăcată cu starea de fapt, ca şi cum, deşi ţara scârţâie sub criză din toate în­che­ieturile, prin oraşele şi sa­tele României ar curge lapte şi miere. Ca şi cum aco­lo un­de se duc mare parte din im­pozitele fie­căruia dintre noi nu ar fi nimic de ches­tio­nat, nimic de lămurit, nimic de îmbunătăţit. Şi, ca şi cum, de vreme ce-i avem ca obiect al urii noastre „antenistice” de zi cu zi pe Bă­sescu, Boc şi Udrea - nume grele! - nu ne mai co­borâm până într-acolo încât să-l tragem niţel la rost şi pe alde primarul în funcţie din loca­li­tatea noastră...

Rod al unui ruşinos aranjament trans­par­tinic, uninominalul într-un singur tur a tăiat din start minima apetenţă pentru bătălia po­litică. Cu rare excepţii, primarii în funcţie sunt pe cale să îşi prelungească mandatele cu încă 4 ani. Şi - strigător la Cer! - o fac defilând tac­­ticos, tocmai cu roadele propriei lor incom­pe­tenţe şi coruptibilităţi: asfaltări de străzi, po­duri, podeţe, pasaje şi stadioane, toate ne sunt pre­zentate cu aerul semeţ şi împăcat al cti­to­rilor de pe vechile mânăstiri. Ce dacă res­pec­tivele obiective sunt realizate din bani publici, adică din banii votanţilor, c