Octavian Soviany, Arhivele de la Monte Negro,

Bucureşti, Editura Cartea Românească, 2012

Octavian Soviany este, zilele acestea, cum se spune, pe val. Romanul pe care l-a publicat la începutul anului 2011, Viaţa lui Kostas Venetis, a primit recunoaşterea mai tuturor juriilor literare care contează în România (a fost nominalizat la Premiul Cartea anului al României literare, nominalizat la Premiul pentru proză al „Observatorului cultural”, laureat al Premiului pentru proză al Radio România Cultural, nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România – acestea din urmă, încă neacordate până la data scrierii acestui articol). În acest context, reeditarea într-o versiune revizuită a Arhivelor de la Monte Negro (ediţia 2003: Textele de la Monte Negro, Editura Pontica) este binevenită, pentru că reprezintă o altă latură a scrisului lui Soviany. Dacă Viaţa lui Kostas Venetis este un roman în toată puterea cuvântului, cu un epic viguros şi un personaj memorabil, Arhivele de la Monte Negro sunt, prin aspectul de puzzle poetico-epico-oniric, un tip de text care reflectă mai bine posibilităţile artistice ale scriitorului Octavian Soviany. El este structural şi fundamental poet şi asta se vede din fiecare pagină pe care o scrie.

Arhivele de la Monte Negro sunt, la nivelul compoziţiei textului, o sumă de file de jurnal-mărturie aparţinând unor naratori cu identitate incertă, care nu i se devoalează cititorului decât prin ridicarea unui colţ de perdea. Mai întâi, vlăstarul unei familii aristocratice, von Lichtenstein, care pleacă într-o călătorie pentru regăsirea tatălui demult plecat. Un bolnav internat într-un ospiciu-spital, care amestecă experienţe reale cu amintiri cu coşmaruri şi cu viziuni premonitorii. Un bărbat care, alături de alţi venetici cuprinşi de admiraţie pentru Lev Davidovici Troţki, pregăteşte în subsolurile din Monte Negro Revo