Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Descoperirea care ar putea salva viaţa a mii de oameni. Nimeni nu credea că este posibil

Publicat in Antena 3, vineri 8 iunie 2012 ·

Cercetătorii japonezi au obţinut un ficat funcţional pornind de la câteva celule suşă pluripotente umane (iPS), a anunţat, vineri, un cotidian nipon, potrivit căruia această reuşită medicală ar putea conduce la obţinerea de organe artificiale pentru pacienţii care aşteaptă un transplant, scrie Mediafax.

Coordonaţi de profesorul Hideki Taniguchi, oamenii de ştiinţă niponi de la Universitatea Yokohama, au implantat câteva celule iPS în creierul unui şoarece, pentru ca acestea să beneficieze de un aport sangvin abundent.

Programate în celule precursoare hepatice şi asociate cu alte tipuri de celule, ele au dat naştere unui ficat uman de 5 milimetri, capabil să genereze proteine şi să descompună medicamente, a precizat cotidianul Yomiuri Shimbun.

Descoperirea deschide drumul spre obţinerea unor organe artificiale, care ar putea să acopere penuria constantă de pe piaţa transplanturilor de organe.

Celulele suşă sunt adeseori recuperate din embrioni, însă această practică este considerată imorală. În schimb, celulele iPS sunt create în laborator, prin implantarea a patru tipuri de gene în celule epiteliale umane, pe care le reprogramează.

Celulele suşă pluripotente induse astfel generate revin aproape de stadiul embrionar (nediferenţiat) şi au capacitatea de a se dezvolta în orice fel de ţesut.

Două echipe de cercetători, din Statele Unite şi din Japonia, au descoperit celulele suşă pluripotente în anul 2006.

Cercetătorii japonezi au obţinut un ficat funcţional pornind de la câteva celule suşă pluripotente umane (iPS), a anunţat, vineri, un cotidian nipon, potrivit căruia această reuşită medicală ar putea conduce la obţinerea de organe artificiale pentru pacienţii care aşteaptă un transplant, scrie Mediafax.

Coordonaţi de profesorul Hideki Taniguchi, oamenii de ştiinţă n

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de inundații pe râuri din 15 județe, cod galben în 32 de județe

Press Alert acum 36 minute
Hidrologii au emis, joi, o avertizare hidrologică Cod portocaliu care vizează râuri din 15 județe ale țării. O altă alertă, Cod galben, este în vigoare pe ape din 32 de județe. Fenomenele vizate includ scurgeri importante pe versanți, torenți și pâr

Elena Udrea ar putea fi eliberată din Penitenciarul Târgșor! Tribunalul Prahova, așteptat să ia o decizie

Ziua Constanta acum 47 minute
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, ar putea fi eliberată, joi, din Penitenciarul Târgșor, dacă instanța va respinge contestația formulată de DNA Ploiești față de decizia Judecătoriei Ploiești privind liberarea condiționată a acesteia, notea

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 12 minute
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Legea care permite Guvernului să emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, promulgată de Nicușor Dan. Pe ce domenii poate interveni executivul

HotNews acum 57 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat joi, 17 iulie 2025, decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, a anunțat joi Administrația Prezidențială. Mai exact, legea stabilește domeniile în care Guvernul

Primul caz fatal în 13 ani în România Un bărbat din Iași a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un bărbat de 44 ani din județul Iași a fost mușcat de un câine fără stăpân și a murit de rabie. Diagnosticul a fost confirmat de analizele de laborator.Acesta este primul caz de rabie soldat cu deces, înregistrat la noi în ultimii 13 ani. Starea băr

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 2 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Sondaj INSCOP: 85% dintre români se consideră persoane religioase

G4Media acum 48 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai mult de trei sferturi dintre români (85%) se consideră persoane religioase, potrivit unui sondaj de opinie realizat de INSCOP Research, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții video

BREAKING. Prima înfrângere la CCR pentru Nicușor Dan de la începutul mandatului de președinte: Judecătorii au respins în unanimitate sesizarea acestuia pe Legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 19 minute
Judecătorii CCR au decis că obiecțiile președintelui sunt neîntemeiate, informează G4 Media. CCR a respins joi sesizarea președintelui Nicușor Dan pe tema noii legi privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei. Acesta reclamase caracterul necla

Tren deraiat în Timiș după ce a lovit o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Un tren de călători a deraiat, joi, în urma impactului cu o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată dintre stațiile Făget – Margina din județul Timiș. Pasagerii nu au avut de suferit, însă traficul feroviar e blocat. La trecerea la

Vremea

București
acum

29°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

24°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°