Auzim des că DNA-ul a înhăţat oameni importanţi, eventual de la vamă (în Constanţa) că au fost deferiţi instanţei indivizi care mai de care mai influenţi şi mai corupţi. Şi totuşi, există o vorbă: apa trece, pietrele rămân.

Pe acelaşi principiu par să se desfăşoare lucrurile şi în România şi, implicit, şi la Constanţa. „Decapitezi", vorba vine, un grup infracţional organizat, te lauzi că au fost tăiate capetele - metaforice, desigur - ale corupţiei, dai bine în presă şi toată lumea e fericită. Unii sunt arestaţi, alţii sunt eliberaţi, viaţa merge mai departe. La fel ca şi procesele interminabile. Eventualele table de şah sau exprimări gen „regina vămilor" nu fac decât deliciul presei, dar mai departe de atât nu reprezintă absolut nimic. Mega-procesele de corupţie pe care toată lumea le aşteaptă cu sufletul la gură, în România sunt tărăgănate până ce faptele se prescriu. Iar corupţia continuă să-şi arate colţii. Pe sistemul pleacă ai noştri, vin ai noştri, fiecare nouă numire la instituţiile cu probleme din Constanţa mă sperie. Nu de alta, dar să spunem că ar fi căzut linia întâi - aspect de care mă îndoiesc oricum - dar a rămas linia a doua. Eventual a treia şi a patra şi tot aşa. Pentru că un cuib de viespii, în opinia mea, rămâne un cuib de viespii. Iar din moment ce, să zicem, decapitezi corupţia şi îl prinzi pe şeful cel mare, la ce bun toate astea, dacă în loc rămâne până mai ieri protejatul său? Sau protejatul unui altuia dintre elementele negative? Sau pe cineva care face afaceri cu ei?! Nu ar fi mai bine să schimbăm pe toată lumea, de la zero? Sau să-i rotim între ei? Nu de alta, dar dacă tot avem o structură ce are unităţi în mai multe zone din ţară, toate zonele fiind cu probleme, nu mai bine schimbăm şefii între zone decât între ei? Fireşte, însă, asta ar strica jocurile unora sau ale altora. Căci, să fim serioşi, nimic nu se face cu de la sine puter