Marie-Hélène Fabra Brătianu, "Memoria frunzelor moarte", traducere de Emanoil Marcu, Editura Humanitas (tel. 021/311.23.30), colecţia "Memorii/ Jurnale", 254 pag.
Azi vă recomand un memorial de familie, scris de o franţuzoaică în parte româncă pe linie maternă, cu o francheţe şi o lipsă de sentimentalism nespecifice genului, deci cu atât mai incitant, contrariindu-ne ideile primite de-a gata. Autoarea care şi-a conceput cartea anume pentru români este fiica Ioanei Brătianu şi nepoata istoricului Gheorghe Brătianu, ucis în închisoarea de la Sighet în 1953. Pictoriţă de profesie, născută şi crescută la Paris, ea n-a cunoscut ţara mamei şi a bunicii sale Elena, născută Sturdza, decât din povestirile lor şi ale exilaţilor români cu care ele se frecventau. Marie-Hélène a venit pentru prima oară în România în 1991, fiindcă mama ei, Ioana (Ileana) Brătianu, care trăise neîntrerupt în Franţa din 1946, se întorsese în ţară imediat după evenimentele din 1989. Ioana voia să joace un rol politic, să reînnoade peste timp tradiţia liberală a familiei care dăduse trei prim-miniştri. Avea 60 de ani, era bolnavă de cancer, dar se dorea cu naivitate în noua conducere a ţării: "Dacă o ascultai, poporul român o aştepta cu nerăbdare şi toţi politicienii de la putere îi ştiau de frică. Eu râdeam când încăleca pe calul speranţelor ei, dar trebuia să recunosc că, în faţa acestei enorme pofte de viaţă, boala dădea înapoi". Începuse şi demersuri pentru recuperarea bunurilor familiei confiscate de comunişti şi câştigase în justiţie nişte imobile, imediat vândute, iar banii - cheltuiţi fără măsură. În cei 19 ani petrecuţi de mama ei în ţară, Marie-Hélène a venit destul de rar, apoi, după moartea Ioanei Brătianu, survenită la 80 de ani, în aprilie 2009, a fost nevoită să revină mai des ca să continue procesele aflate pe rol. Megalomană şi risipitoare, mama
