Aflat în litigiu cu clubul Sportul Studențesc, fotbalistul Cristi Irimia acuză că a fost agresat de Vasile Șiman, patronul grupării din Regie, chiar în sediul Ligii Profesioniste de Fotbal! Sursa: VLAD STĂNESCU
Luminița Adam, avocata fotbalistului, ne-a povestit că incidentul s-a petrecut în timpul ședinței Comisiei de Recurs a LPF, care analiza memoriul prin care Irimia solicita să devină liber de contract. În momentul când fotbalistul a reclamat faptul că n-a mai fost plătit de luni bune, Șiman a luat foc.
„A sărit să-l bată pe jucător. A vrut să-l lovească peste față, dar Irimia s-a ferit, astfel că domnul Vasile Șiman l-a lovit doar în mână. În plus l-a înjurat și l-a amenințat. Am depus astăzi plângere penală la poliție. Pentru a ne dovedi acuzațiile, le-am cerut polițiștilor să le solicite celor de la LPF înregistrările video din cadrul ședinței. Toare ședințele de la LPF sunt filmate”, ne-a declarat avocata Luminița Adam.
„Irimia minte cu nerușinare, nu l-am lovit. Îi am martori pe totți membrii comisiei. Nici nu l-am jignit. A jignit el meseria de fotbalist. Eu i-am spus doar că ar fi mai bine să lase barurile și să se apuce de fotbal. Mi-a replicat că nu e treaba mea. A depășit orice măsură, în condițiile în care l-am luat de la coada vacii și l-am făcut fotbalist. Irimia a fost obraznic, a căutat cu tot dinadinsul să provoace acest incident”, a replicat Vasile Șiman, patronul clubului Sportul Studențesc.