Firmele care au înregistrat cele mai multe intrări în insolvenţă în acest an provin din construcţii, imobiliare, comerţ şi producţie, potrivit datelor Casei de Insolvenţă Transilvania (CITR), liderul pieţei de profil din România, care şi-a extins cu 25% portofoliul în 2012.
Astfel, cele mai multe companii care au intrat în insolvenţă sub supravegherea CITR provin din construcţii şi imobiliare (Alia Imobiliara Bucureşti, Concefa Sibiu, Euroconstruct Timişoara, ICIM Arad, Edilitar Mancini, Amarad), comerţ (Piritex, Elanko, Can Serv, Corsa prin brandul său House of Art) şi producţie (Romplumb, Europroducts, Veritas Panciu), de la textile şi haine până la tablă zincată (Adya Metal).
În primele patru luni ale anului peste 5.620 de firme au intrat în insolvenţă la nivel naţional, conform datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Pentru anul 2012, CITR se aşteaptă la creşterea numărului de insolvenţe în rândul companiilor mari şi mijlocii, care în primii ani ai crizei economice au beneficiat de "o păsuire" cu ajutorul căreia au reuşit să depăşească încă trei ani grei din punct de vedere economic şi să îşi finanţeze operaţiunile curente.
Principalele motive pentru care aceste societăţi intră în procedură de insolvenţă sunt imposibilitatea respectării graficelor de reeşalonare a creditelor şi lipsa de capital, pe fondul scăderii generale a vânzărilor în contextul crizei economice.
"Deşi avem o situaţie a insolvenţelor asemănătoare cu cea de anul trecut, vedem o activitate susţinută din partea creditorilor chirografari, furnizori de servicii sau produse, care sunt din ce în ce mai hotărâţi să-şi recupereze creanţele scadente. De asemenea, băncile tind să aibă o atitudine îndreptată spre insolvenţă, nemaifiind dispuse să reeşaloneze la infinit creditele neperformante", a declarat Radu Lotrean, coordonatorul departam