Una dintre cele mai frumoase cărţi de critică nu doar din 2012, ci, poate, din ultimii ani, e recent apăruta "Eroticon. Tratat despre ficţiunea amoroasă"* a Mihaelei Ursa. În primul rând, pentru că ea umple un gol în peisajul criticii româneşti. După 90, când n-a virat direct spre jurnalistică, critica românească s-a încruntat întru refacerea canonului literar, angajându-se în programul general de "revizuiri" şi reconsiderări.

Nu zic că acestea din urmă nu sunt necesare, nici că ele sunt complete la ora actuală. Cu atât mai puţin că volumele unor critici precum Eugen Negrici, Sanda Cordoş, Iulian Costache Andrei Terian, Paul şi Bianca Cernat (pentru a enumera câţiva dintre autorii cei mai de seamă din ultimii ani) nu sunt utile în clarificarea unor problematici cruciale în istoria literară românească. Constat doar că a dispărut aproape fără urme acea critică gratuită - speriată probabil şi de inflaţia obligaţiilor CNCSIS şi ISI - care făcea casă bună cu eseul şi cu reflecţia morală. Ubi sunt, aşadar, Ibrăileanu sau Zarifopol, Paleologu şi Manolescu din "Teme", autori care şi-au scris măcar o parte din textele critice cu plăcerea de cititor ingenuu la vedere?

Cartea Mihaelei Ursa e cu atât mai surprinzătoare cu cât aproape nimic n-o recomanda să scrie un eseu hedonist despre ficţiunea erotică occidentală. Bine crescută la şcoala clujeană de critică şi istorie literară, autoarea a arătat până acum preocupări constante pentru abordarea teoretică a literaturii. "Optzecismul sau promisiunile postmodernismului" era nu atât o inventariere a fenomenului literar viu, cât mai degrabă o încercare de circumscriere a unei paradigme. Iar "Scriitopia", cartea următoare, construia în filigran imaginea unui teoretician doct şi serios, capabil să dialogheze dezinvolt pe teme teoretice de mare actualitate.

Astfel încât, încă din primele rânduri, "Eroticon" capătă as