Un tânăr în vârstă de 26 de ani, angajat al unei unităţi militare, a fost găsit spânzurat ieri într-o pădure de lângă Alba Iulia. Corpul bărbatului a fost găsit întâmplător de o persoană care culegea ciuperci.
UPDATE Militarul găsit spânzurat într-o pădure din apropierea municipiului Alba Iulia fusese testat psihologic în decembrie 2011 şi în martie 2012, el fiind declarat apt, a afirmat, vineri, purtătorul de cuvânt al Batalionului 136 Geniu „Apulum", Cosmin Stan. Militarul în vârstă de 26 de ani se numea Corneliu Jurcă-Ciotlăuş şi era caporalul clasa a treia la Batalionului 136 Geniu „Apulum".
Purtătorul de cuvânt al Batalionului 136 Geniu „Apulum" a declarat că militarul era „un coleg deosebit, cu comportament exemplar în relaţiile cu colegii şi superiorii". Biroul de investigaţii criminale al Poliţiei Alba Iulia a deschis o anchetă în acest caz.
Tânărul a plecat miercuri de la serviciu, dar nu a mai ajuns acasă. S-a îndreptat spre pădurea de la Schit unde şi-a pus capăt zilelelor. Cadavrul a fost găsit joi dimineaţă de un culegător de ciuperci, care a anunţat poliţia. Bărbatul era angajat al unei unităţi militare cu sediul în Cetatea din Alba Iulia. Medicul care a efectuat necropsia a stabilit că decesul a fost provocat de asfixia mecanică prin spâznurare.
Comunicatul IPJ Alba: "În data de 07.06.2012, în jurul orelor 0630, Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată prin SNUAU 112 de către un cetăţean din municipiul Alba Iulia, cu privire la faptul că în pădurea din zona Schit, de pe raza municipiului Alba Iulia, a fost găsit cadavrul unei persoane. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliţie Municipiului Alba Iulia care a găsit cadavrul lui J.C., de 26 de ani, din Alba Iulia, angajat al unei unităţi militare din Alba Iulia, spânzurat de ramura unui arbore.
La examinarea sumară a cadavrului p