O minoră care nu a împlinit încă 16 ani, mamă a unei fetiţe în vârstă de 10 luni, a dispărut acum câteva zile din casa în care locuia cu concubinul său, un tânăr în vârstă de 23 de ani. Foarte probabil este vorba de o dispariţie voluntară, tânăra alegând să fugă cu un alt bărbat şi luând cu ea şi bebeluşul.
Cazul a fost reclamat la poliţie, tânărul tată fiind disperat, mai ales după ce a primit un SMS anonim în care era anunţat să-şi ia adio de la cele două.
Marius Constantin Scripcariu, în vârstă de 23 de ani, este din satul Iacobeni, comuna Dângeni, judeţul Botoşani, concubina sa, Iuliana Roxana, fiind dintr-un sat vecin, Hulub. Tânărul lucrează de mai mulţi ani la o fermă de animale din satul sucevean Chilişeni, iar de câteva luni cei doi se mutaseră într-o casă din Roşcani - Liteni, pusă la dispoziţie de proprietarii fermei.
A fugit în toiul nopţii
Firul relaţiei nefireşti s-a rupt la începutul săptămânii, luni dimineaţă, în jurul orei 3.00, când mama minoră a părăsit în grabă locuinţa, cu tot cu copil.
Marius Constantin Scripcariu se afla la fermă la Chilişeni, iar luni dimineaţa trebuia să ajungă acasă, la concubină şi la fetiţă.
„De cu seară, înainte să dispară, mi-a zis la telefon că fetiţa noastră e răcită. Am venit luni dimineaţă cu medicamentele şi nu am mai găsit nici fată, nici nimic...”, povesteşte tânărul, abţinându-se cu greu să nu plângă. În jurul orei 3.00, minora i-a trimis un mesaj SMS surorii sale, în care a anunţat-o sec că pleacă din casă şi îl părăseşte pe concubin.
Cum justifică tânărul relaţia cu o minoră
Tatăl rămas singur este conştient că a greşit când a început o relaţie cu o minoră şi ştie că poate fi tras la răspundere pentru asta, însă, pe de altă parte, nici nu îşi găseşte vreo vină pentru situaţia în care s-a ajuns. Ne arată certificatul de naştere al copilului pe c