Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Capturi mari de ţigări de contrabandă, la Bilca

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 8 iunie 2012 ·

Lucrătorii de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Rădăuţi au organizat, miercuri seară, o acţiune complexă la graniţa româno-ucraineană, pe raza comunei Bilca, acţiune în urma căreia au fost reţinuţi şapte tineri contrabandişti şi au fost confiscate aproape 10.000 de pachete de ţigări, în valoare de circa 70.000 de lei.

Potrivit celor afirmate de ofiţerul de presă de la Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, comisar Ilie Poroch Seriţan, în primul caz, înregistrat în jurul orei 20.00, echipajul poliţiştilor de frontieră a observat un grup de persoane care se deplasau dinspre frontieră spre interiorul ţării, cu mai multe colete voluminoase. Poliţiştii au plecat imediat în urmărirea suspecţilor şi au reuşit să reţină trei tineri, Vasile P., în vârstă de 18 ani, din Vicovu de Jos, Gheorghe S., de 19 ani, şi Vasile B., de 18 ani, ultimi doi din Bilca. În apropiere au fost descoperite câteva colete care conţineau 4.000 de pachete de ţigări marca Doina, de provenienţă Republica Moldova.

În urma cercetărilor au mai fost identificate alte patru persoane, cu vârste cuprinse între 21 şi 29 de ani, Constantin A., Narcis A., Ovidiu A. şi Dumitru N., toţi din Vicovu de Sus, care aveau rolul de a transporta şi comercializa ţigările pe piaţa neagră. Poroch Seriţan a precizat că cei şapte au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă sub acuzaţia de trecere ilegală a frontierei de stat şi contrabandă în formă agravantă, iar ţigările, evaluate la 28.000 de lei, au fost reţinute în vederea confiscării.

În cel de-al doilea caz, un alt grup de contrabandişti a abandonat ţigările şi a reuşit să dispară, după ce poliţiştii de frontieră au făcut uz de armă pentru reţinerea lor. De această dată au fost găsite 12 colete cu 5.740 de pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare d

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 4 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 3 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 9 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 5 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 9 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 7 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 8 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-4°
joi

-10°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-5°
joi

-5°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-7°
joi

-7°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°