Mesajul a fost trimis. Multumesc!

180 km/h în oraş - doi morţi. După şapte luni de expertize, anchetatorii nu sunt convinşi: "Ucigaşul cu BMW" chiar e vinovat?

Publicat in Jurnalul, vineri 8 iunie 2012 ·

“Măcelarii” de bani gata. Un serial despre o nouă "specie" de şoferi: tinerii de bani gata care ucid sau schilodesc oameni în trafic.Cei mai mulţi conduc bolizi primiţi în dar de la părinţi. De ani de zile Justiţia nu se atinge de ei, lăsându-i în libertate

„Eu aştept, aştept, aştept. Îmi lungeşte zilele”, ne spune Cornel Micu, tatăl taximetristului ucis acum şapte luni pe Calea Floreasca, în cel mai violent accident rutier din Bucureştii ultimilor ani. Ştefan, fiul lui, avea 32 de ani şi muncea din greu să-şi strângă bani de nuntă. Ana Maria, pasagera lui - moartă pe loc - avea 21 de ani şi trăia o poveste de iubire ca-n filme. Andrei Andronie, 20 de ani, autorul accidentului, era beat turtă şi fugea de poliţişti cu 180 de oră, cu lumini şi sirene după el.

Din acel 15 noiembrie de coşmar şi până astăzi, tatăl aşteaptă cu sufletul la gură rezultatul unor expertize criminalistice care nu se mai termină. Ar fi trebuit să primească până acum un răspuns, dar răspunsul nu mai vine. Şi uneori crede că nici nu va mai veni vreodată. Acum, tatăl trăieşte măcinat de teama că familia lui Andrei Andronie, cel care i-a accidentat mortal fiul, ar putea încerca să influenţeze sau să tergiverseze rezultatul expertizelor. Altfel, nu-şi explică de ce trag experţii de timp atât de mult.

Căci el îi ştie de bogaţi pe cei din familia Andronie: tatăl, Jean Andronie, fost vicepreşedinte la BCR, e unul dintre bancherii cei mai cunoscuţi şi mai influenţi din Bucureşti. Şi-a permis lejer să-i plătească lui Andrei studiile în Olanda, başca să-i dea pe mână, la numai 20 de ani, acel BMW super-puternic cu care a şi comis accidentul. Doar la şcoală n-a avut cum să-şi ajute fiul căci la bac Andrei a luat puţin peste 6. Dar asta nu înseamnă mare lucru când viaţa a fost generoasă cu toţi ai casei, căci locuiesc într-o reşedinţă frumoasă dintr-un cartier select, au ma

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lovitură pentru Iohannis: Pierde definitiv două case și trebuie să plătească statului 260.000 de euro

Wall-Street.ro acum 24 minute
Două dintre imobilele deținute de Klaus Iohannis și soția lui, Carmen, în Sibiu revin statului, iar banii obținuți din chirii, 260.000 de euro, trebuie returnați, informează Digi24. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis miercuri, definitiv, în

Institutul Oncologic București a rămas fără medicamente. Zeci de bolnavi de cancer pulmonar, trimiși înapoi acasă

Adevarul acum o ora
Zeci de pacienți bolnavi de cancer, care călătoresc sute de kilometri pentru a primi tratament la Institutul Oncologic București (IOB), se confruntă cu o situație critică: sunt trimiși acasă din lipsa medicamentelor necesare pentru tratarea lor.

Guvernul va prelungi plafonarea poliţelor RCA până la sfârşitul anului (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul va prelungi plafonarea poliţelor RCA până la sfârşitul anului, a anunţat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern. "Luăm o decizie importantă. Prelungim plafonarea preţurilor la poliţele RCA pentru încă trei luni, până la

Omul de afaceri Sever Mureșan a murit. Fostul proprietar al Băncii Dacia Felix fusese transferat la un spital din Dijon

Libertatea acum 55 minute
Sever Mureșan s-a stins la vârsta de 75 de ani, într-un spital din Dijon, nord-estul Franței, au anunțat surse apropiate familiei pentru Gândul. Decesului fostului jucător de tenis a fost confirmat de clubul la care a activat, CS Dinamo.

Siegfried Mureşan: Guvernul condus de Ciolacu nu a atras niciun euro din fondurile structurale şi de coeziune alocate din exerciţiul financiar 2021-2027/ Blocajul absorbţiei este strict o problemă de voinţă politică, nu de capacitate instituţională

News.ro acum 4 ore
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan susţine că Guvernul condus de Marcel Ciolacu nu a atras niciun euro din fondurile structurale şi de coeziune alocate României din exerciţiul financiar european 2021-2027, cerându-i premierului să explice de ce

Cei doi bărbaţi suspectați că au adus în țară cocaină ascunsă în butoaie cu pulpă de fructe congelată, arestaţi preventiv VIDEO

Ziare.com acum o ora
Cei doi bărbaţi reţinuţi în cazul capturii de cocaină găsită de poliţişti şi procurorii DIICOT ascunsă în butoaie cu pulpă de fructe congelată, aduse din Ecuador, au fost arestaţi preventiv de Tribunalul Constanţa. Potrivit DIICOT, judecătorul de dr

Aragaz pe gaz din inox: Soluția ideală pentru bucătăria modernă

Wall-Street.ro acum 3 ore
În orice locuință, bucătăria este locul unde se prepară mesele zilnice, dar și spațiul unde se întâlnesc creativitatea și funcționalitatea. Aparatele electrocasnice joacă un rol esențial în acest proces, iar aragazul este fără îndoială centrul orică

Zelenski cere Consiliului de Securitate al ONU să ”constrângă” Rusia la pace

News.ro acum 21 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut membrilor Consiliului de Securitate al ONU să oblige Rusia să facă pace cu Ucraina şi a denunţat Iranul şi Coreea de Sud drept ”complici” în războiul din ţara sa, relatează AFP. ”Rusia nu poate decât

Atac mafiot la Brașov. Mașină incendiată cu un cocktail MOLOTOV!/Două etaje ale unui bloc, distruse

Gandul acum 52 minute
Un nou atac în stil mafiot în România. La Brașov, o mașină a fost incendiată cu un cocktail Molotov. Flăcările s-au extins cu putere și au distrus și două etaje ale unui bloc. În plus, și alte autoturisme din apropiere au fost avariate de mașina car

Ministerul Afacerilor Interne anunță obiectivele îndeplinite pentru accederea României în Programul Visa Waiver, înainte de evaluarea finală

Gandul acum o ora
România a îndeplinit o bună parte dintre obiectivele asumate pentru intrarea în Programul Visa Waiver, care permite cetățenilor să intre pe teritoriul Statelor Unite ale Americii fără a fi nevoiți să solicite anterior un permis de călătorie sau șede

Vremea

București
acum

28°
mie.

17°/28°
joi

18°/29°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

25°
mie.

14°/25°
joi

16°/26°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/28°
Constanta
acum

24°
mie.

19°/24°
joi

19°/23°
vin.

19°/23°
sâm.

20°/22°
Cluj-Napoca
acum

26°
mie.

14°/26°
joi

13°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/29°
Timisoara
acum

25°
mie.

15°/25°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/28°